• La data de 21.01.2012, Poliția Municipiului Ploiești a fost sesizată cu privire la furtul unui telefon mobil din punctul de lucru al unei societăți de profil, situat în zona centrală. În cursul zilei de ieri, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secţiei nr. 1 l-au identificat pe princialul suspect al furtului în persoana unui bătrân de 79 ani, din municipiu. Telefonul mobil – în valoare de 1.000 lei – a fost găsit asupra sa şi restituit societății păgubite, iar lui i-a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Aşa l-am cunoscut eu pe Regele Mihai

Era un subiect tabu înainte de ’89. Copil fiind, apoi adolescent, am reuşit să umplu ceva din g

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Familia Petrolului de azi

În mai bine de șase decenii de viață alături de Petrolul, mi-a fost dat să văd generații pes

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline