Fără îndoială, un stadion modern de 15.000 de locuri, demn de secolul în care trăim, nu putea fi dat chiar pe mâna oricui. Siteul www.gazetaph.ro a discutat cu persoanele desemnate să se ocupe de administarea noii arene Ilie Oană. Astfel, din partea primăriei, de fapt a Clubului Sportiv Muncipal, sarcina i-a fost încredinţată unui fost voleibalist foarte talentat, Adrian Triculescu (foto, în dreapta), care s-a remarcat la fosta echipă de profil a CS Petrolul Ploieşti, copilărind şi trăindu-şi adolescenţa şi tinereţea în sala din spatele actualei impunătoare tribune oficiale. Fost elev la Liceul nr. 2 (actualul Colegiu Naţional Mihai Viteazul), din Ploieşti, Adi Triculescu s-a ocupat şi de administrarea a ceea mai rămăsese din vechiul stadion, până să fie demolat cu totul, toate transformările ulterioare făcându-se sub ochii lui. ” E şi o bună parte din viaţa mea aici şi mă bucur că visele din copilărie le pot continua acum, la maturitate, când am parte de o astfel de arenă de top” – ne-a mărturisit adminisiratorul în vârstă de aproape 59 de ani. Nu este deloc uşor să conduci un colectiv care trebuie să aibă în grijă o arenă cum nu a mai fost niciuna, până în prezent, în Ploieşti. Dar Adrian Triculescu nu se plânge, chiar dacă săptămâna lui de lucru are, adesea, nu mai puţin de… şapte zile.

Constantin_ArseneUn colaborator al său, din partea SC FC Petrolul, este al doilea administrator al stadionului, care are drept competenţe partea tehnică, Este vorba despre Constantin Arsene (foto, în stânga), Titel, aşa cum este cunoscut de către fanii „lupilor”, de la cei tineri şi până la cei mai în vârstă. A lucrat, până a ieşit la pensie, la vârsta de 54 de ani, la CFR, la Gara de Sud din Ploieşti. A fost membru fondator şi primul vicepreşedinte ales al Ligii suporterilor Constantin Tabarcea, prima organizaţie de acest fel a petroliştilor, fondată în anul 1990. Este un fan pasionat al găzarilor, cum puţini există. Dovadă că a ieşit la pensie pentru a se alătura SC FC Petrolul, şi a da o mână de ajutor într-o activitate ce incumbă o prezenţă la arenă de dimineaţă şi până seara. Chiar dacă oboseala i se citeşte mereu pe faţă, nu se plânge. „Tata, Dumnezeu să-l odihnească!, deşi lucra la CFR, ţinea cu Petrolul şi – ca să nu piardă, odată, un pariu cu colegii de serviciu, rapidişti – m-a dus pe vechiul stadion, eu având norocul să prind un meci cu multe goluri” – şi-a explicat Arsene cum s-a născut legătura-i cu Petrolul. A adăugat, apoi, că – peste ani – studiind arhivele, a descoperit şi care a fost partida: Petrolul – Crişul Oradea 8-1! Pasiunea înmugurită atunci i-a sporit la şcoală, „la Liceul nr. 12 CFR, din Bucureşti, culmea, din Giuleşti, mi-am confecţionat un steag în culorile echipei mele de suflet , i-am incripţionat şi stema, cu preşpan, şi l-am arborat pe acoperişul clădirii, blocând scara exterioară de acces. M-am ales cu o exmatriculare de o lună din cămin, dar am scăpat destul de uşor, pentru că aveam un profesor bucureştean care era, şi el, fan înfocat al Petrolului. Însă, nu m-am mulţumit doar cu atât şi am vopsit şi toţi pereţii liceului  în albastru şi cu însemnele Petrolului” (Constantin Arsene). Se mai miră cineva de ce a refuzat Titel tihna zilelor de pensie şi a ales „nebunia” cotidiană de la „Ilie Oană”?

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Revenirea lui Contra. La Ploiești, pe arena Ilie Oană, ca selecționer al României. Cu un succes la debut!

Pe 11 martie 2014, Cosmin Contra o părăsea defintitiv pe SC FC Petrolul Ploiești, pentru a semna

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline