Un militar român a fost rănit în Afganistan

Redactia -

Un militar român a fost rănit într-un atac care a vizat, marţi, o bază a coaliţiei din provincia afgană Zabul, anunţă un comandant american, citat de publicaţia Stars and Stripes.
Potrivit colonelului american Blake Ortner, comandantul unităţilor mixte din provincia Zabul, insurgenţii talibani au lansat, marţi, o serie de atacuri împotriva unor baze afgane şi ale coaliţiei din această zonă.
Iată comunicatul de presă al MApN:În seara zilei de marţi, 25 octombrie, sergentul Marian Nicula, din Batalionul 495 Manevră, aflat în misiune în Provincia Zabul din Afganistan, a fost rănit în urma unui schimb de focuri dintre o patrulă românească şi insurgenţi. Subofiţerul a suferit un traumatism la ochiul stâng, nefiindu-i pusă în pericol viaţa. Sergentul Nicula a fost transportat la spitalul militar din Kandahar, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, urmând să fie evacuat la spitalul militar din Landstuhl (Germania) pentru tratament oftalmologic de specialitate.”