Un necaz nu vine niciodata singur. Tot în Antalya. Ce să mai vorbim și de insolvență!

Redactia -

Un necaz nu vine niciodata singur. Tot în Antalya. Ce să mai vorbim și de insolvență!

Dacă am scris despre intenția unor jucători ai Petrolului să boicoteze antrenamentele unei zile, din cauza – au apreciat ei – lipsei unui dialog clar cu conducerea clubului privind achitarea unor restanțe financiare, intenție netranspusă până la urmă însă în practică, iată că și-au făcut locul și alte vești neplăcute de la Lara. Vorba aceea, un necaz nu vine niciodată singur. După ce că cinci echipieri au devenit istorie, iarna aceasta, pentru trupa „lupilor” – Juan Albin, Gerson Guimaraes, Njongo Priso, Soni Mustivar și Shai Haddad, ajunși la Tiburones Veracruz, Lechia Gdansk, Gyor, Real Salt Lake City, respectiv întors în Israel și rămas fără angajament, antrenorul principal Mircea Rednic s-a trezit și fără vârful de atac numărul unu din lot, Toto Tamuz (foto jos; www.fcpetrolul.ro). Considerat încă drept principalul „produs la vânzare”, chiar și după ce a refuzat vreo câteva oferte, nefiind pe gustul lui, Tamuz a trebuit să se opereze de urgență la clinica Acibadem, din Istanbul, cea care este sponsor medical al clubului, și va lipsi de la pregătiri și, apoi, și de la debutul în returul Ligii I, dar nu numai. Se estimează astfel că perioada de convalescență și de recuperare a israelianului cu sânge african se va întinde pe o perioadă cuprinsă între 40 și 60 Toto_Tamuz_la_Lara_fcpetrolul.ro_selectatade zile. Situație în care, firește, speranța de a fi vândut, el având și cota cea mai mare, s-a cam dus pe apa sâmbetei. Nici transferat altundeva, nici pe gazon! În acest context, absențele de la o ședință de pregătire ale lui Filipe Teixeira și Kristian Ipsa au trecut ca și neobservate, o indigestie, respectiv dureri la gamba unui picior fiind rezolvabile, de altfel, pe termen destul de scurt. Doar numericul de la antrenamente s-a diminuat pe cale de consecință, compensându-se puțin odată cui apariția lui Ciprian Vasilache, despre care siteul clubului a anunțat că va avea la dispoziție trei meciuri-test și mai multe antrenamente pentru a-l convinge pe Rednic că ar merita un contract cu SC FC Petrolul. E adevărat, nu vârsta, 31 de ani, ar fi vreun impediment extraordinar în cazul maramureșeanului, contând, de fapt, pregătirea și forma de la teste ale fostului jucător de cupe europene.

Pentru petroliști urmează șapte zile pline, cu jocuri împotriva formațiilor Terek Groznâi (sâmbătă, 7 februarie 2014), Levski (marți, 10 februarie) și ȚSKA (joi, 12 februarie), ambele din Sofia, și cu ședințele specifice de la baza Titanic. Cu siguranță, acum, Petrolul se va confrunta cu echipe superioare – nu numai în privința cotei ligilor în care combat, ci și a valorii componenților loturilor – celor întâlnite de „galben-albaștri” în primul sejur din Antalya: Neftci Baku, Guanghzou R&F și Podbeskiedzie Bielsko-Biala. Automat, vor fi repetiții edificatoare pentru o trupă care pare nepusă încă la punct, iar asta din motivele arhicunoscute, precum restanțe la salarii, cont blocat al clubului, membri ai conducerii în arest, plecări de jucători, absența până recent a noutăților din efectiv. Cum primele meciuri oficiale se apropie cu pași mari, chiar se poate spune că timpul a intrat în sac, iar revenirea în țară și reapariția în fața propriilor suporteri, deja bulversați de evenimente și de informații de la/despre formația de suflet a lor, sunt așteptate a fi măcar la un nivel acceptabil. Dacă mai mult nu s-o fi putând, atunci. Un debut contra uneia dintre grupările serios amenințate cu retrogradarea, FC Brașov, iar apoi, turul semifinalei Cupei României-Timișoreana, în compania mai nou-numitei FCSB (în fapt, Steaua – campioana de toamnă a ediției 2014-2015 a Ligii I), ambele urmând a se consemna pe arena Ilie Oană, sunt privite nu numai cu maximă curiozitate, dar și avându-se speranțe că tot ceea ce s-a întâmplat peste iarnă ar fi fost doar un vis urât. Evident, ușor de spus, mai greu de dovedit practic, în iarbă.

P.S. Despre necazul cel mai mare – cererea de intrare în procesul de insolvență, înaintată de SC FC Petrolul la Tribunalul Prahova, pe data de 4 februarie 2015 -, voi comenta odată cu scurgerea celor cinci zile necesare unui verdict: se acceptă sau nu. Dacă nu, înseamnă faliment! De urmărit…