Un şofer care făcea drifturi a făcut dezastru la Sala Sporturilor

Redactia -

Un şofer care făcea drifturi a făcut dezastru la Sala Sporturilor

În timp ce efectua activități specifice de patrulare în zona Sălii Sporturilor ”Olimpia”, în cursul nopții de marți spre miercuri, în jurul orei 01.45, un echipaj aparținând Poliției Locale Ploiești s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că un autoturism marca Volkswagen  Golf făcea drifturi pe aleea principală a parcului.

Totodată, din cauza vitezei excesive conducătorul auto a scăpat autovehiculul de sub control și a intrat cu mașina într-un stâlp metalic de susținere a unui indicator rutier, rupându-l de la nivelul solului. De asemenea, a mai distrus o bancă și un coș de gunoi stradal, după care a părăsit locul faptei și s-a îndreptat cu mașina avariată în direcția cartierului Mihai Bravu.

Imediat, două echipaje auto ale Poliției Locale au plecat în urmărirea autoturismului, care circula haotic, reușind să îl oprească pe strada Gheorghe Asachi, în zona parcului de joacă pentru copii.

La fața locului s-au prezentat lucrători ai Biroului Circulație Rutieră aparținând Poliției Municipiului Ploiești, ce au fost anunțați telefonic despre incident. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că numitul C.I. de 26 ani, cu domiciliul în Ploiești, prezenta o concentrație de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, persoana în cauză nu deținea permis de conducere și nu era nici proprietar al autoturismului implicat în accident, informează Poliţia Locală Ploieşti.

Cazul a fost preluat de lucrătorii Poliției Rutiere, pentru continuarea cercetărilor.

Această prezentare necesită JavaScript.