UNDE MERGEM/Concert de jazz, luni, 12 martie, la Teatrul Toma Caragiu

Redactia -

UNDE MERGEM/Concert de jazz, luni, 12 martie, la Teatrul Toma Caragiu

Luni, 12 martie, de la ora 19.00, în sala Teatrului Toma Caragiu vor fi prezente într-un concert extraordinar două redutabile formaţii româneşti de jazz. Astfel, în prima parte va evolua trio-ul cunoscutei soliste Luiza Zan, alături de solistă evoluând doi tineri şi talentaţi muzicieni din Cluj, Albert Tajti (pian) şi Daniel Dumitran (contrabas) în concertul Jazzified Love Songs. Repertoriul acestui prim concet va fi compus integral din cunoscute piese de dragoste, balade din repertoriul internaţional al jazzului. A doua parte a concertului va fi susţinută de cunoscutul duet Irinel Anghel (voce, compoziţie) şi Sorin Romanescu (chitară, computer, compoziţie).

Repertoriul este original şi spectaculos şi se intitulează Există viaţă pe Venus.Organizare si prezentarea sunt asigurate de Alexandru Sipa şi Lucian Sabados.Biletele se găsesc la Agenţia Teatrală (tel: 0244 522 774), iar preţul unui bilet este de 25 lei, respectiv 15 lei pentru elevi şi studenţi.