Valenii de Munte: Duminică,14 august,se deschide Universitatea „Nicolae Iorga”,ediţia 2016

Mihai Ciobanu -

Valenii de Munte: Duminică,14 august,se deschide Universitatea „Nicolae Iorga”,ediţia 2016

Universitatea Populară „Nicolae Iorga” – instituţie de prestigiu a vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti, îşi va desfăşura tradiţionalele Cursuri de vară la Vălenii de Munte şi în acest an,  în perioada 14 – 19 august,  organizatori ai ediției 2016 fiind Ministerul Culturii, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova, împreună cu Consiliul Judeţean Prahova şi Primăria Oraşului Vălenii de Munte, prin instituțiile de cultură ale acestora.  

Deschiderea oficială va avea loc DUMINICĂ, 14 august 2016, începând cu ora 10.00, la Centrul Cultural „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte.

Cu acest prilej vor susține alocuțiuni acad. Dan Berindei, vicepreședintele Academiei Române, împreună cu acad. Eugen Simion, acad. Valeriu Matei, prof. univ. dr. Andrei Marga, Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, Ioana Mădălina Lupea, subprefectul Județului Prahova, Bogdan Andrei Toader, președintele Consiliului Județean Prahova și Florin Constantin, primarul orașului Vălenii de Munte.

Temele principale ale Cursurilor din acest an sunt următoarele:

  • 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial; realizarea Marii Uniri; 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, 150 de ani de la înființarea Academiei Române, 150 de ani de la proclamarea principelui Carol de Hohenzollern Sigmaringen, ca domnitor al României.

Ca şi în anii precedenţi, Cursurile de Vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte vor fi onorate de participarea unor cunoscuţi oameni de cultură din ţară şi din afara graniţelor ţării, academicieni, membri ai Uniunii Scriitorilor din România şi ai Uniunii Scriitorilor din Moldova, reputaţi istorici şi scriitori din Germania, Republica Moldova etc.