Victor Becali risipește semnele de întrebare: Mutu va fi prezent pe 15 ianuarie la reunirea „lupilor”

Redactia -

Victor Becali risipește semnele de întrebare: Mutu va fi prezent pe 15 ianuarie la reunirea „lupilor”

Dat de presa centrală, de ultim moment, ca fiind în atenția unuim fost club al său din Serie A, Fiorentina, Adrian Mutu părea iar să fie mai departe de Petrolul, mai ales că și-a exprimat public simapatia pentru echipa „viola”. Însă, la puțină vreme după această știre, poate și ca efect al ei, agentul internaționalului român, Victor Becali (foto; www.realitatea.net), a oferit mass-media vizuală o declarație prin care a pus lucrurile la punct. Astfel, el a spus că „nu știu sub ce formă va veni Mutu la Petrolul, dar este deja o certitudine că el se va prezenta la pregătirile acestei echipe odată cu data reluării acestora”. A fost un fel de… nimic altceva nu se mai poate întâmpla până pe 15 ianuarie 2014, ziua în care „lupii” se vor revedea la arena Ilie Oană și-l vor avea alături și pe „Briliant”! Chiar dacă anunțul oficial al clubului în privința semnării între părți a unui angajament întârzie, dar și din cauza că activitatea la club va începe de-abia de luni, 13 ianuarie, informația oferită de fratele mai mic al lui Giovanni Becali are clar acoperire și în (viitoarele) fapte.

Despărțit definitiv de AJC Ajaccio, club francez din Ligue 1, care a decis să-i rezileze contractul scadent în vara anului 2014, Adrian Mutu va fi înregimentat la SC FC Petrolul din postură de jucător liber, urmând a fi stabilite datele financiare ale viitoarei tranzacții, el nefiind deloc un jucător ieftin, chiar și la vârsta de 35 de ani, pe care o va împlini în această lună. Cert este, potrivit lui Victor Becali, că despre Mutu se poate vorbi deja ca despre un apropiat echipier al Petrolului!