Victoria în dauna Craiovei, unica șansă a Petrolului de a scăpa de „lanternă”. Întărire recentă din Spania

Dragos Trestioreanu -

Victoria în dauna Craiovei, unica șansă a Petrolului de a scăpa de „lanternă”. Întărire recentă din Spania

Pentru Petrolul Ploiești, meciul de mâine, duminică, 20 septembrie 2015, ora 18.30, în direct la televiziunile Look Plus, DigiSport și Dolcesport, în compania echipei CS Universitatea Craiova, de pe arena Ilie Oană, reprezintă o șansă de a scăpa, în sfârșit, de ultimul loc din clasament. Asta, evident, numai în situația în care jucătorii lui Eusebiu Tudor vor câștiga împotriva celor ai lui Emil Săndoi, antrenor rămas singur pe banca oltenilor după retragarea lui Sorin Cârțu. În cazul unui succes, „lupii” o vor egala, ca număr de puncte, cinci, pe nou-promovata FC Voluntari, dar vor avea un golaveraj mai bun, chiar dacă tot negativ.

În prefața făcută partidei din  etapa a XI-a, Sebi Tudor a anunțat, printre altele, că Petrolul a transferat, contract semnat până la finele campionatului, un mijlocaș de bandă dreaptă din  Spania, Fernando Velasco Salazar (foto; www.fcpetrolul.ro), ex-combatant al grupării din Segunda Division, CD Leganes. În vârstă de 30 de ani, ibericul a bifat 27 de apariții în tricoul divizionarei secunde mai sus-menționate, nu toate însă ca titular, în ediția trecută de campionat. De altfel, nici statisticile InStat nu-i sunt chiar favorabile, dar se mizează totuși pe experiența fotbalului spaniol, unul dintre cele mai bune din lume. Astfel, la Ploiești, începe să se refacă o „falangă spaniolă”, primul venit fiind preparatorul fizic Jorge Alvarez, apreciat drept un mare câștig pentru tabăra găzarilor. Din păcate, Salazar nu a mai disputat un meci oficial tocmai din luna mai a acestui an, el devenind liber de angajament după terminarea sezonului trecut din Segunda. Motiv pentru care debutul lui în echipamentul galben-albastru se va amâna, existând ceva speranțe să poată fi văzut măcar câteva minute în „16”-imile Cupei României-Timișoreana, la Brașov, pe stadionul Silviu Ploieșteanu-Tineretului, miercuri, 23 septembrie, ora 20.00, în confruntarea cu Unirea Tărlungeni, trupă din Seria a II-a a Ligii a II-a. Tot antrenorul Petrolului a mai anunțat, în conferința de presă de vineri, 18 septembrie, că se vor mai face unul sau două transferuri de jucători, săptămâna viitoare, lotul fiind acum subțiat nu numai valoric, față de sezonul precedent, ci și numeric. Surse din apropierea clubului găzarilor afirmă că unul dintre nou-veniți ar purtea fi un internațional armean, tot mijlocaș de bandă, care se află deja în probe. Vom vedea…

Duminică, Petrolului – care va disputa trei meciuri într-un interval de numai șase zile, sâmbătă, de la ora 20.00, în runda cu numărul 12, la Ovidiu, cu Viitorul, urmând a se desfășura ultimul – îi vor lipsi cert Adrian Ropotan, suspendat după cartonașul roșu primit în partida de la Târgu Mureș, cu ASA, și Alexandru Tudose, obligat să iasă din program pentru trei-patru săptămâni, din cauza unei rupturi musculare. Incert este și mijlocașul de bandă francez Nicolas Farina, absent la ultimele meciuri, o pubalgie ținându-l departe de teren. Dar, Eusebiu Tudor a mărturisit că dispune de jucători care îi pot substitui cu brio pe absenți. Un „11”probabil ar putea fi alcătuit din următorii fotbaliști: Pecanha – Beța, Benga, Genev, Faug-Porret – L. Marinescu, Bucșa – Peteleu, Zoubir, Nepomuceno – Moussa. CS Universitatea Craiova este într-o revenire de formă și dispune, de la mijloc în sus, ca și între buturi, de altfel, de jucători de valoare, precum Mateiu, Zlatinski, Bawab, Nuno Rocha, Ivan sau Bălgrădean.  Așa cum anticipa și Sebi Tudor, nu va fi deloc un meci ușor pentru băieții lui, oltenii urmând a-și vinde scump pielea pe „Ilie Oană”, în caz contrar depărtându-se de locurile ce asigură prezența în play-off și, deci, în lupta pentru locurile de cupe europene, ei având acum dreptul de a participa.

CCA și LPF au făcut cunoscute numele celor care alcătuiesc brigada de arbitri, al observatorului de profil, respectiv al celui de joc. La centru va fi bucureșteanul Marcel Bârsan, care va fi asistat de Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea) și concitadinul Vlad Bârleanu, rezervă fiind Dan Florin Dreve, din Cluj. Cu ochii pe ei va sta fostul portar al Universității Cluj și al lui Dinamo, Constantin Ștefan, domiciliat în capitala țării, la fel ca și oficialul delegat de Liga Profesionistă de Fotbal pentru supravegherea organizatorilor, Mihai Stancu. În ultimele zile, SGU a făcut eforturi pentru a îmbunătăți cât de cât calitatea gazonului de pe arena Ilie Oană, atacat masiv de o ciupercă și transformat mai degrabă într-un ogor. Dacă nu se va găsi o soluție rapidă și mai puțin costisitoare pentru rezolvarea acestei grave probleme, singura șansă va fi înlocuirea întregului covor de iarbă, ceea ce ar incumba un efort financiar considerabil din partea municipalității. Și, cum vine iarna, această operațiune ar fi și imposibilă pe termen mai scurt.