Victorie a „lupilor”, într-un decor de vis. FC Petrolul a câștigat primul meci-test din cantonamentul montan

Dragos Trestioreanu -

Victorie a „lupilor”, într-un decor de vis. FC Petrolul a câștigat primul meci-test din cantonamentul montan

Urcați pe 22 ianuarie 2018 la munte, în stațiunea brașoveană Cheile Grădiștei, componenții liderului turului campionatului Seriei a III-a a Ligii a III-a, FC Petrolul Ploiești, au avut parte, în cea dintâi zi a week-end-ului, de un prim meci-test, în compania unui adversar din același eșalon, dar din Seria 1, CS Olimpic Cetate Râșnov. Cea care îl are în lot pe fostul mijlocaș găzar Bogdan Minciună, acum în vârstă de 35 de ani. Disputată într-o zi frumoasă, cu soare, și într-un decor hivernal de vis, cu multă zăpadă de jur-împrejurul suprafeței de joc, prima partidă amicală dintre cele două progreamate în cantonamentul montan a fost adjudecată, la limită, de „galben-albaștri”: 2-1 (1-0).

Potrivit siteului oficial al FC Petrolul, autorii golurilor învingătorilor au fost Marius Chindriș (minutul 28; reluare din apropiere, după o lovitură liberă de pe stânga executată perfect de Nini Popescu și o deviere exactă, cu capul, al lui Sergiu Arnăutu) și Georgian Păun (76; șut precis la colțul scurt, expediat de la 14 metri, lateral stânga), pentru râșnoveni reducând din handicap, cu 120 de secunde înainte de ultimul fluier, atacantul Robert Vasiloi. Însă, nu-i mai puțin adevărat că diferența de scor la pauză putea fi și mai mare, dacă câștigătorii jocului nu ar fi ratat oportunități de a marca, prin deja-amintitul Nini Popescu, care a șutat în blocajul portarului Râșnovului, în minutul 42, și prin ultimul sosit, fostul prim-divizionar Alexandru Ichim, acesta necadrând de puțin o lovitură cu capul trimisă de la 8 metri. Ichim avea să fie unicul echipier al trupei găzarilor ce-a prins toate cele 90 de minute pe teren, la reluare antrenorul principal al Petrolului, Romulus Ciobanu, schimbând – cu excepția nemțeanului – întreaga distribuție a echipe sale. Ca de obicei, în primul cantonament, celor trei portari din lot li s-au oferit, pe rând, minute aproximativ egale.

Astfel, dacă în prima repriză au evoluat: Avram (33 – Bolboaşă) – A. Olaru, Ichim, Frîncu – Saim Tudor, Chindriş (cpt), Andor, Velisar – Ciocâlteu, Arnăutu, N. Popescu, pe teren, în mitanul secund, au fost: Bolboaşă (63 – Botezan) – Prunescu, Ichim, Ţicu – R. Catană (cpt), M. Ene, T. Niţescu, M. Bratu – Lambru, Cîrjan, N. Popescu (70 – G. Păun). Nu au evoluat deloc Paul Antoche și juniorii Fabian Sotir și Mihnea Constantinescu. De subliniat că Georgian Păun a avut la dispoziție doar șase minute din momentul în care a fost trimis pe gazon pentru a marca golul ce-avea să securizeze succesul ploieștenilor.Totuși, un start mai bun în a doua parte a întâlnirii l-au vut de fotbaliștii de la CS Olimpic Cetate Râșnov, cei care au irosit însă două ocazii bune. Mirel Bolboașă a fost atunci la înălțime, salvând de fiecare dată și deschizând astfel drumul formației sale către victorie.

La fața locului s-a aflat și o galerie a Petrolului, care și-a încurajat favoriții pe tot parcursul duelului amical, a fluturat steaguri galben-albastre mari, iar la final, a sărbătorit împreună cu fotbaliștii petriliști al doilea succes din pregătiri al acestora, apelând și la celebrele fumigene colorate în galben și albastru. Nu știu care – și câte – echipe din Liga a III-a sunt însoțite la destul de mare depărtare de casă, la partide fără miza punctelor, așa cum este cea fanion a Ploieștiului și a Prahovei!

Pentru „lupi” urmează iar antrenamente, până miercuri, 31 ianuarie, când va avea loc al doilea, și ultimul, meci-test din stagiul de pregătire de la Cheile Grădiștei, resortul Fundata, cel în compania campioanei de toamnă a eșalonului de elită județean, AS SR Brașov, o echipă preluată de un grup puternic, „Maurer Imobiliare”, avându-l ca președinte executiv pe Vasile Dochița, fost în același post la falimentata FC Brașov, și cel puțin două achiziții de la Liga 1, fundașii Răzvan Damian și Ciprian Răduțoiu, care au activat în vara, toamna și o parte din iarna anului trecut, la penultima clasată, Sepsi Sfântu Gheorghe. A doua zi după acest test, din nou antrenamente, joi și vineri, sâmbătă fiind prevăzută revenirea acasă.

Foto: www.fcpetrolul.ro