Vineri, 1 septembrie, începe Arkadia ShortFest la Băicoi

Redactia -

Vineri, 1 septembrie, începe Arkadia ShortFest la Băicoi

Deschiderea celei de-a 4 ediții a Festivalului Internațional de Film Arkadia ShortFest va avea loc pe 1 septembrie, de la ora 20:00, prin inaugurarea unei noi expoziții amenajate în Uzina Camexip, „Reality Check”, semnată de artista O Florina.

Conceptul curatorial al expoziției are la bază corelarea a două proiecte semnate de tânăra artistă în ultimul an – Day for Night și Illusory Illustrations, ambele potrivite pentru a aduce în prim-plan tema regenerării spațiilor neconvenționale prin cultură, o temă recurentă a Expo ShortFest.  Acestea se unesc sub umbrela verificării realității spațiului și timpului, într-o formă care să permită organizarea în cadrul uzinei.

„În Day for Night am explorat rapiditatea minții omenești de a se conforma la o realitate negativă; iar în Illusory Illustrations am propus un discurs critic la adresa identității mele artistice. Ambele înglobează sensul expersiei ‘reality check’ – de a trage linie și de a analiza dacă percepțiile proprii despre realitate corespund într-adevăr cu parcursul ei obiectiv. Această verificare are loc în spațiul expozițional prin ieșirea desenelor din cadrul pânzelor asemeni unor comentarii post-eveniment.” (Florina Oprescu)

Florina Oprescu (O Florina) a absolvit în 2015 masteratul în cadrul Universității Naționale de Arte – Departamentul de Artă Grafică și a avut lucrări expuse în numeroase proiecte artistice din ultimii 5 ani, incluzând Expo ShortFest 2016 – Art Factory.

Primul weekend de toamnă (1 – 3 septembrie) aduce în Băicoi nu doar expoziția „Reality Check”, ci și peste 30 de scurt-metraje din întreaga lume, animații pentru copii și proiecția specială a filmului Două Lozuri (r. Paul Negoescu). Programul complet poate fi consultat aici.

Pentru al 3-lea an consecutiv ÉCU – The European Independent Film Festival este partener și invitat special Arkadia ShortFest. 73 de filme din 28 de țări au participat la selecția oficială a competiției organizată de ÉCU în aprilie 2017, iar în uzinele Camexip vor rula 5 dintre cele mai bune producții: Emily Must Wait (r. Christian Wittmoser, Germania), Late Season (r. Daniela Leitner, Austria), My Last Summer (r. Paul-Claude Demers, Canada), Rhythm of Being (r. Giada Ghiringhelli, Marea Britanie), Standby (r. Charlotte Regan, Marea Britanie.

Micilor cinefili (3- 6 ani) le este destinată selecția de animații oferită de KINOdiseea, programată pentru sâmbătă ora 12:00, care include 8 scurt-metraje: Llamingos (r. Pablo Velasquez, Olanda), Sweet Dreams (r. Dinko Kumanovic, Croația), Etincelle (r. Alexandre Arnold, Franța), Ami (r. Gonzalo San Vicente, Germania), Miriam’s stray dog (r. Andres Tenusaar, Estonia), Moon Girl (r. Nicolas Bianco-Levrin, Franța), Googly (r. Kate Charter, Marea Britanie) și Hulu Berlu (r. Nicolas Biano-Levrin, Franța).

Intrarea la proiecții și accesul la expoziția „Reality Check” sunt anul acesta GRATUITE, în limita locurilor disponibile. 

***

Festivalul de film Arkadia ShortFest este organizat de Asociația Culturală Arkadia, în parteneriat cu Camexip SA, cu sprijinul Primăriei Băicoi.