Vivi Răchită, între procese, supoziţii, păreri de rău şi pregătirea unui meci de Liga I

Redactia -

Zile pline, săptămâna aceasta, pentru managerul general al SC FC Petrolul, Vivi Răchită (foto; www.prosport.ro). Mai întâi, a fost invitat în emisiunea „PASUL LA OFSAID”, la „alpha TV”, pentru o „sesiune de explicaţii” susţinută în faţa a doi foşti elevi ai săi, Daniel Chiriţă şi Cristian Vlad, care îl acuzaseră, printre altele, că au bani de primit de la club. Au fost, de fapt, două ore de acuze reciproce, din care Răchită nu a ieşit chiar foarte bine, deşi se blindase cu fel de fel de hârtii. Dar, în fotbal, nu e o noutate, se mai bate palma şi pe obraz, iar asta nu doar accidental. Apoi, acelaşi Vivi Răchită l-a anunţat, prin intermediul presei, pe finul lui, Daniel Chiriţă, că-l va acţiona în judecată, apărătorul său legal adunând deja toate actele necesare deschiderii unui proces.  Însă, nu numai atât l-a preocupat pe managerul general, în atenţia sa rămânând şi aflarea identităţii acelor suporteri care i-au cerut demisia, i-au bătut cu pumnii în geam, în timpul conferinţei de presă de după meciul pierdut cu FCM Târgu Mureş, de pe 18 octombrie 2011, şi l-au forţat, ulterior, să iasă din maşină şi să dialogeheze cu ei. Astfel, el a ajuns la concluzia că cei 15 contestatari – vreo 5-10 s-au „pierdut pe drum” – nu au venit la stadion, după joc, chiar aşa, de capul lor. Răchită a lăsat jurnaliştilor a înţelege că acţiunea lor nu ar fi fost deloc spontană, ci pusă în scenă de către cineva. Iar această concluzie a tras-o de când a observat că s-ar fi înteţit o campanie împotriva lui şi a clubului pe care îl păstoreşte. Cu aceste nemulţumiri, care i-au umbrit săptămâna în curs, s-a amestecat şi părerea de rău că, dacă ar fi avut să-i dea unui fotbalist 12.000 de euro, pe lună, nu s-ar mai fi pierdut partida cu Târgu Mureşul. E vorba despre Danijel Subotic, autorul unicului gol al meciului de vinerea trecută, pe care Vivi Răchită a comunicat că şi l-a dorit în vară. Tot cu prilejul conferinţei de presă săptămânale, a strecurat şi informaţia potrivit căreia a refuzat o ofertă de 20.000 de euro, lunar, pentru a rămâne la SC FC Petrolul.

Printre atâtea obligaţiii, Vivi Răchită a avut totuşi timp să şi pregătească meciul viitor, de luni, 28 noiembrie 2011, de la Mediaş, cu Gaz Metan, pedalând cu forţă la antrenamente, după spusele sale, pe jocul de atac. Care, a zis tot el, i-a ieşit foarte bine, rămânând de văzut doar dacă va fi transpus fidel şi pe gazon. Desigur, nu-i  deloc uşor să te mai focusezi doar pe fotbal, atunci când, în afara treburilor cotidiene legate de club, te mai confrunţi şi cu alte chestiuni colaterale. Adică, tot mai multe contestări. Să vedem cum o va scoate la capăt, fiindcă mai sunt trei meciuri din retur de disputat, unul din sferturile de finală ale Cupei România-Timişoreana, plus încă unul, tot din Liga I, dar din prima etapă a returului.