La reunirea departe de ochii suporterilor, la cantonamentul de la Crângu lui Bot, managerul general al SC FC Petrolul, Valeriu Răchită (foto; www.prosport.ro) a făcut referiri cu privire  la oferirea acesteia unor patroni de cluburi din Liga I şi a ameninţat că, atâta timp cât se va afla el la trupa găzarilor, aceasta nu va fi jucăria politică a nimănui.

Astfel, Răchită a declarat, pentru Agenţia Mediafax, că „nu avem bani de transferuri, trebuie să rezistăm până când vom găsi pe cineva să ne sprijine sau să preia echipa. Jucătorii au de încasat două salarii restante, plus câteva prime, dar sper ca, până la finalul lunii, să lichidăm datoriile faţă de ei. Am preferat să plătim obligaţiile către stat, pentru a nu avea probleme la obţinerea licenţei. Am avut discuţii cu trei patroni din Liga I, le-am cerut să vină la Ploieşti şi să preia o echipă cu patru titluri în palmares, cu un stadion nou şi un public pătimaş. Petrolul nu costă nimic, viitorul investitor sau acţionar trebuie să-şi asume doar achitarea datoriei, în urma controlului ANAF”. Acum rămâne de explicat cum plata unor datorii, care nu sunt deloc mici, se vorbea la un moment dat chiar de 3 milioane de euro, ar însemna că echipa nu ar costa nimic. Nu e cam ciudat?!

Atenţionând iar că, în jurul formaţiei sale, s-ar afla grupuri de interese, Răchită a mai spus: „Sunt oameni care se dau petrolişti, dar îi sună pe sponsorii noştri şi le zic să nu ne mai sprijine. În ciuda acestor probleme, Petrolul nu va retrograda şi nici nu se va desfiinţa, aşa cum vor ei. Anul acesta va fi unul extrem de greu, vom lupta pe mai multe planuri. În primul rând, pentru supravieţuire în Liga I, însă şi în alte planuri, extra-fotbalistice, pentru că asta este România de astăzi. Cât voi fi eu aici, Petrolul nu va deveni o jucărie politică”. Ar fi fost productiv dacă managerul general al SC FC Petrolul ar fi şi probat acuzaţiile pe care le-a mai făcut şi continuă să le facă, fără a le  şi dovedi.

Cât îl priveşte pe unul dintre jucătorii veniţi la reunire, Olivian Surugiu, acesta fusese dat afară de la ALRO Slatina chiar înainte de terminarea turului de campionat al Seriei a II-a a Ligii a II-a, şi aşa jucând foarte puţin la formaţia antrenată de Corneliu Papură. Dar, cine ştie?, poate are unele calităţi nedescoperite încă în Oltenia, nu-i aşa? La Crângu lui Bot, la reunire, a fost prezent şi Mircea Bornescu, dar numai pentru că nu apucase să-şi ia la revedere de la de-acum foştii săi coechipieri de mai scurtă durată. A lipsit în schimb un alt portar, trimis la satelit, în tur, pentru că nu a vrut să-şi rezilieze contractul, macedoneanul Suat Zendeli, despre care nu se mai ştie nimic.

Există zvonuri că, de la Universitatea Cluj, noua grupare a lui Bornescu, ar putea fi îndrumat spre SC FC Petrolul unul dintre apărătorii buturilor „şepcilor roşii”, Marius Popa sau Florin Matache. La fel, în schimbul lui Enes Sipovic, de la Oţelul, se mai zice că ar veni un alt fotbalist străin, mijlocaşul argentinian Gabriel Viglianti. Pe de altă parte, pe www.doarpetrolul.ro, un suporter a postat zvonul potrivit căruia Nikola Komazec s-ar fi prezentat formal la reunire, el dorind de fapt să părăsească echipa, din cauză că i s-ar fi porpus micşoarea, din punct de vedere financiar, a contractului. Acelaşi fan a mai scris şi că jucătorul lui Palermo, Cristian Melinte, ar fi pe picior de plecare, la FC Braşov, acolo unde ar fi fost redirecţionat de către cel care l-a adus, în timpul turului, la Ploieşti. E drept, e momentul multor speculatii, abia de săptămâna viitoare urmând a afla exact ce se întâmplă.

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Uimitoarea numire post-retragerea în spate a fostului antrenor principal al Petrolului

Am fost la Popești-Leordeni, sâmbăta trecută, acolo unde Petrolul a câștigat greu, pe final de

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline