După o scurtă perioadă de linişte în ceea ce priveşte informaţiile dinspre cantonamentul echipei SC FC Petrolul, de la hotelul Robinson, din Predeal, au apărut şi primele veşti în legătură cu jucătorii străini despre care amintise managerul Vivi Răchită că vor sosi în România, în declaraţia sa de la reunirea lotului, din data de 6 ianuarie 2012. Primii stranieri veniţi în localitatea braşoveană au fost doi internaţionali de tineret – unul, „U 20”, din Franţa, Sony Mustivar (foto, dreapta; www.sport.bzi.ro), altul, „U 21”, din Lituania, Povilas Valincius (foto, stânga, plonjând la picioarele unui atacant al lui Fulham, în Europa League, atunci când aparţinea echipei FK Vetra; www.dailymail.co.uk). Cei doi se vor afla în probe, urmând a fi folosiţi de către Răchită în meciul-test de marţi, 17 ianuarie 2012, de la ora 11.00, de la Câmpina, în compania CSM-ului, divizionară D patronată de către unul dintre membrii Consiliului de Administraţie al SC FC Petrolul, Virgil Guran.

Potrivit www.fcpetrolul.ro, Mustivar este în vârstă de aproape 22 de ani, are 1,75 de metri şi 78 de kilograme, fiind o fostă speranţă a fotbalului din ţara sa, el jucând de patru ori la „U 20”, în calitate de echipier al binecunoscutei trupe SC Bastia. Mijlocaş ofensiv sau chiar al doilea vârf, aşa cum a evoluat, de altfel, sub tricolorul francez, Sony nu este încă sigur de transferul lui la SC FC Petrolul, zilele următoare fiind decisive în privinţa unei decizii cu privire la oportunitatea opririi sale în lot. Asta, desigur, dacă va rezista frigului, zăpezii şi alergărilor de anduranţă de la Predeal, greu de suportat pentru orice jucător de culoare.

Valincius este un goal-keeper înalt, măsoară 1,90 metri, la o greutate de 80 de kilograme, are 20 de ani, dar a acumulat deja experinţa unor meciuri în Europa League, două dintre acestea în compania unei foste finaliste a competiţiei, Fulham, din capitala Angliei. Povilas a apărat până acum buturile grupărilor lituaniene FK Vetra şi FK Suduva, la prima stând patru ani (2006-2010), iar la a doua – un sezon (2010-2011). El are două convocări la „U 21”, dar a fost inclus şi în lotul lărgit al echipei naţionale de seniori a Lituaniei, pentru care nu a apucat încă să debuteze. Povilas_Valincius_cu_fulham_www.dailymail.co.ukValincius le calcă pe urme mai celebrilor săi compatrioţi care au combătut sau mai combat în Liga I: internaţionalul de seniori Giedrius Arlauskis, transferat, de la Unirea Urziceni, la Rubin Kazan, în prima ligă a Rusiei, şi Vytautas Cerniauskas (FC Vaslui), şi el internaţional de tineret. Interesant este că, dacă fi reţinut de Vivi Răchită la echipă, portarul va fi al doilea jucător de la FK Suduva ajuns la SC FC Petrolul, tot la „lupi” mai jucând, adus de antrenorul italian Rino Lavezzini, atacantul senegalez Christian Sagna.

În altă ordine de idei, până la plecarea în Turcia, SC FC Petrolul va combate nu numai la Câmpina, ci şi la Braşov, vineri, 20 ianuarie 2012, la ora 11.00, cu liderul uneia dintre seriile Ligii a III-a, Corona Braşov, în anturajul căreia se află un fost foarte bun colaborator al ex-echipei lui Vivi Răchită, CSM FC Ploieşti. Este vorba despre Adrian Teodorescu. Dar, din dorinţa ca suporterii numeroşi ai echipei sale, care nu se pot deplasa, în cursul săptămânii, la Câmpina şi Braşov, managerul general intenţionează să antameze încă un meci, sâmbătă, 21 ianuarie 2012, cel mai probabil n compania unei formaţii din primul eşalon, confuntare care să fie găzduită de arena Ilie Oană, cu prilejul întoarcerii de la Predeal. „Avem mulţi jucători în lot, trebuie să-i vedem pe toţi şi, tocmai de aceea, încercăm să disputăm cât mai multe meciuri în această iarnă”  – a precizat Răchită.

Cât priveşte partida-test de la Câmpina, contra CSM-ului, aceasta nu numai că va fi primul prilej ca fanii să-şi vadă echipa favorită în 2012, dar şi, totodată, oportunitatea de a conversa, potrivit aceluiaşi www.fcpetrolul.ro, cu Vivi Răchită şi, chiar, primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, care se va deplasa special la stadionul Poiana, pentru a informa cu privire la viitorul echipei SC FC Petrolul.

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Riscul amenințărilor mutării Petrolului în alt oraș. Atunci și acum…

Cândva, aflată sub pulpana FSLI Petrom, SC FC Petrolul – cum se numea pe-atunci – a fo

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline