Weekend de poveste, la Ploiești Shopping City

Redactia -

Weekend de poveste, la Ploiești Shopping City

Ploiești Shopping City a fost învăluit în atmosfera de sărbători și celebrează cea mai frumoasă și emoționantă perioadă din an cu momente speciale. Weekendul acesta, 10-11 decembrie, toți cei care vor păși pragul centrului comercial,  de la mic la mare, se vor putea bucura de concertul educativ adresat copiilor „Petrică și Lupul”, organizat de Fonetic Quintet, demonstrații florale și un concert susținut de Filarmonica „Paul Constantinescu”.

 

În preajma sărbătorilor, în goana după cadourile perfecte, un moment de relaxare, dedicat nouă și celor mai importante persoane din viața noastră, este mai mult decât binevenit. Ploiești Shoppping City îi întâmpină pe toți cei care îi vor trece pragul cu acțiuni deosebite, menite să le aducă zâmbetul pe buze și buna dispoziție.

 

Sâmbătă, 10 decembrie

 

Începând cu ora 11:30, micuții sunt așteptați, în zona scărilor rulante, să urmărească una dintre cele mai interpretate povești din întreaga lume. Concertul educativ „Petrică și Lupul”, a cărei muzică și text au fost compuse în 1936 de către Serghei Prokofiev, unul dintre cei mai importanți compozitori ruși ai tuturor timpurilor, îi va învăța pe micuți puterea prieteniei. 

Copiii vor fi familiarizați într-un mod interactiv cu instrumentele muzicale folosite în concert și vor afla de la membrii Fonetic Quintet și realizatoarea de emisiuni radio, Oana Niculae, rolul fiecăruia. Astfel, aceștia vor descoperi cât de distractive pot fi flautul, clarinetul, oboiul, cornul și fagotul și, de ce nu, vor prinde curaj să studieze unul dintre instrumente.

 

După momentul dedicat celor mici, este rândul adulților pentru a se bucura de un moment special, plin de creativitate. Școala de Flori va organiza, în intervalul orar 13.30-15.00, în zona scărilor rulante, demonstrații florale cu tematică de sărbători, avându-l drept invitat pe însuși Hidde Klink, campionul național de floristică al Olandei.

La doar 22 de ani, Hidde Klink se declară „florist trup și suflet”, este campion național la categoria juniori și își dorește să transmită dragostea și pasiunea sa pentru flori, dovedind că poți face performanță în acest domeniu de la o vârstă fragedă. 

Împreună cu Hidde Klink și reprezentanții Școlii de Flori, cei prezenți vor realiza aranjamente florale de sezon, fiecare urmărind să surprindă spiritul Crăciunului și să aducă feeria și magia sărbătorilor de iarnă. 

 

Duminică, 11 decembrie

 

A doua zi de weekend va continua în aceeași atmosferă artistică, cu un spectacol susținut de Filarmonica „Paul Constantinescu”. Pentru ca vizitatorii să între cu adevărat în atmosfera de sărbători, începând cu ora 14:00, în zona scărilor rulante, vor putea celebra această perioadă din an cu un un program muzical inspirat din cele mai frumoase piese de sezon.