Timpul estimat pentru citirea articolului este 98 secunde

Autor al cinci goluri în retur, Hamza Younes (foto, cu nr. 9, îmbrăţişându-se cu fanii, www.gsp.ro) a devenit unul dintre favoriţii suporterilor echipei de fotbal SC FC Petrolul Ploieşti. Pentru că a fost imediat adoptat de către fanii noii sale formaţii, Younes a ţinut neapărat să răsplătească dragostea simpatizanţilor „galben-albaştrilor” şi a deschis drumul spre victoria din faţa formaţiei de pe pe locul al II-lea din ierarhia Ligii I, Dinamo, înscriind fabulos, printr-o foarfecă la îndemâna doar a fotbaliştilor valoroşi. Pe www.prosport.ro se scrie că pe tunisian l-ar fi dorit Rapidul – ba chiar concitadina Astra l-a avut în pregătiri, în Antalya, la recomandarea lui Selymes Tibor, însă Antonio Conceicao l-a refuzat -, înainte de a fi fost legitimat de Petrolul. Acum, nord-africanul se gândeşte doar la echipa „lupilor”, recunoscând, public, că e flatat de atenţia deosebită a suporterilor acesteia. De altfel, manifestarea de simpatie reciprocă din „Groapă” a fost de-a dreptul impresionantă.

„Mie îmi plac suporterii Petrolului, sunt fanatici, fac o atmosferă frumoasă, vreau să-i fac fericiţi la fiecare meci şi să-mi ajut astfel echipa să strângă cât mai multe puncte” – a declarat Younes pentru www.prosport.ro. Despre el, managerul general Vivi Răchită a precizat, la „Fanatik Show”, pe „DigiSport1”, că „am dat 5.000 de euro pe Hamza, cu opţiune de 150.000 de euro pentru un transfer definitiv, din vară”. Răchită a mai explicat, cu acelaşi prilej, şi că „Damien Boudjemaa a costat 25.000 de euro, iar Monsef Zerka  (foto; cu nr. 14) a venit gratis, semnând până la sfârşitul campionatului. În total, în iarnă, am plătit 200.000 de euro, cu tot cu TVA, pe jucătorii transferaţi”. Cei trei sunt apreciaţi drept cele mai bune achiziţii, din partea a doua a campionatului Ligii I, ale clubului găzarilor.

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor celebri din ţara asta. Acuma, depinde de g

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Timpul estimat pentru citirea articolului este 143 secunde Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „înainte”  era mai bine, am un mesaj:  D

Uite Vagner, nu (mai) e Vagner!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 218 secunde FC Petrolul Facebook Official a oferit informația conform căreia clubul găzarilor s-a despărțit amiabil de fotbalistul Alexandru Vagner,

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Timpul estimat pentru citirea articolului este 267 secunde Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurarea unui regim sălbatic de exploatare econ

Inline
Inline