Ziua Armatei Române, sărbătorită la Ploieşti – Vezi programul

Redactia -

 

BAZA 2 LOGISTICA „VALAHIA” PLOIEŞTI

GARNIZOANA PLOIEŞTI

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Cu prilejul sărbătoririi zilei de 25 octombrie

Ziua Armatei României

 

Cu prilejul sărbătoririi zilei de 25 Octombrie – ziua Armatei României – o întreagă naţiune îşi comemorează eroii care au căzut în luptă şi îi sărbătoreşte pe cei care stau de veghe sub drapelul patriei.

În acest sens, în Garnizoana Ploieşti, ca de altfel pe întreg teritoriul naţional, se vor desfăşura activităţi dedicate acestei zile cu o semnificaţie istorică aparte. Astfel, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale, veterani de război, militari în rezervă şi în retragere, precum şi, cu siguranţă cel mai important, cetăţeni ai Municipiului Ploieşti şi ai judeţului Prahova sunt invitaţi să ia parte, împreună cu militarii din garnizoana Ploieşti, la aceste activităţi dedicate uneia dintre instituţiile de bază ale statului.

* * *

Calendarul activităţilor

  1. În cadrul proiectului dedicat promovării carierei militare dar şi pentru a cunoaşte mai bine viaţa militară „Armata în şcoli”, în colaborare cu Centrul militar judeţean, împreună cu militari veterani din Teatrele de Operaţii, militari în rezervă şi în retragere, vor fi organizate întâlniri cu elevii:
    1. Colegiului Naţional I.L. Caragiale, Ploieşti, 24. 10 2016
    2. Colegiului Naţional Mihai Viteazul, Ploieşti, 19.10.2016
  2. Concert simfonic, organizat cu sprijinul Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploieşti – 20.10.2016, orele 18.00
  3. Manifestare cultural educativă
    1. Data – 24.10.2016
    2. Ora – 13.30-15.30
    3. Locul – Cercul militar Ploieşti
  4. Ziua porţilor deschise
    1. Data – 24.10.2016
    2. Locul U.M. 01410 Ploieşti
    3. Ora – 10.00
  5. Ceremonie militară dedicată zilei Armatei României
    1. Data – 25 Octombrie 2016
    2. Ora de începere – 10.00
    3. Locul – Piaţa Mihai Viteazul, Ploieşti
  6. Reconstituirea marşului executat de primul batalion de vânători de munte, după înfiinţarea trupelor de vânători de munte
    1. Data – 26 Octombrie 2016
    2. Participanţi:
      1. Reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale;
      2. Reprezentanţi ai unităţilor militare din garnizoana Ploieşti;
  • Militari din Batalionul 21 Vânători de Munte
  1. Militari din Batalionul 33 Vânători de Munte
  1. Marş pe itinerariul  I – marş în garnizoana Ploieşti executat de militari din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte
    1. Debarcare – Gară Ploieşti Sud – Bulevardul Independenţei – Bulevardul Republicii – Primărie Ploieşti ;
      1. intervalul orar 09.00-10.00;
    2. Ceremonialul de schimbare a detaşamentelor
      1. orele 1000, Primăria Ploieşti;
      2. activităţile care se execută pe timpul ceremonialului de schimbare a detaşamentelor şi a participanţilor la ceremonie: 1000 – 1010 – Prezentarea onorului de către primitorul ştafetei (Detaşamentul Batalionului 21 VM ) predătorului ştafetei (detaşamentul Batalionului 33 VM );
  • 1010 – 1020 – Predarea-primirea drapelului naţional în cinstea primului Batalion de Vânători de Munte înfiinţat în anul 1916;
  1. 1020 – 1025 – Oficierea serviciului religios;
  2. 1025 – 1030 – Onor detaşamente
  1. Marş pe itinerariul II executat de militari din cadrul Batalionului 21 Vânători de Munte
    1. Primărie Ploieşti – Bulevardul Republicii – Strada General Vasile Milea – Strada Emile Zolla – îmbarcare .
    2. Intervalul orar – 10.30-11.30