Marţi, 15 august, a avut loc în Rîfov prima ediţie a Zilei comunei, denumită de către primarul Costin Cazanciuc, iniţiatorul acestui eveniment, „Ziua Prieteniei” – sărbătoare care, la momentul publicării acestui articol era în plină desfăşurare. Un lucru inedit dar care, cu siguranţă, va rămâne în tradiţie şi va face cunoscută localitatea. „Vrem să sărbătorim, cu ocazia Zilei comunei Rîfov, prietenia, acest sentiment care ne animă încă de la cea mai fragedă vârstă, atunci când ne facem prieteni la grădiniţă, cât şi la maturitate, atunci când un prieten adevărat este alături de tine la bine şi la rău. Stima, respectul, ataşamentul faţă de prieteni sunt lucruri care trebuie cultivate. Din acest motiv am gândit această sărbătoare ca una a prieteniei. Astfel, fiecare locuitor al comunei noastre este invitat ca, în data de 15 august, de Ziua comunei Rîfov, să facă un cadou simbolic celui mai bun prieten al său, în semn de apreciere pentru anii în care le-a fost alături, pentru ajutorul primit şi pentru momentele plăcute petrecute împreună”, ne-a declarat primarul Costin Cazanciuc. 

Sărbătoarea a avut loc pe islazul din satul Moara Domnească, unde vizitatorii au putut găsi terase cu grătare încinse cu mititei, pastramă, cârnăciori şi alte astfel de bunătăţi, udate din plin cu bere rece sau şpriţ, standuri de unde copiii au putut cumpăra jucării şi suveniruri şi o scenă pe care au urcat artiştii invitaţi de către organizatori.

Printre prietenii primarului Costin Cazanciuc s-au numărat: Bogdan Toader – preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mădălina Lupea – prefectul judeţului, Radu Oprea – senator.

Iar cum la Rîfov a fost „Ziua Prieteniei”, ziua în care fiecare cetăţean a fost îndemnat să-i facă un cadou unui prieten apropiat, primarul Costin Cazanciuc a ales să-i ofere un dar lui Bogdan Toader, preşedintele CJ Prahova. Şi nu orice fel de cadou,ci ceva cu adevărat unic şi care, cu siguranţă, va rămâne în memoria lui Bogdan Toader: un cocoş roşcat, pintenat, de toată frumuseţea. În aplauzele sutelor de rîfoveni care au asistat la ceremonia de deschidere, edilul i-a oferit lui Bogdan Toader cocoşul care se înfoia în cutia în care era ţinut. „E pentru prima dată când primesc un astfel de cadou”, a declarat Bogdan Toader. Nu ştim, încă, dacă primarul va păstra cocoşul drept animal de companie, ori în va duce la ţară să se ocupe de găinile din gospodăria vreunei rude sau va sfârşi într-o oală de ciorbă cu tăiţei, cert e că darul a fost unul inspirat prin originalitate. 

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Riscul amenințărilor mutării Petrolului în alt oraș. Atunci și acum…

Cândva, aflată sub pulpana FSLI Petrom, SC FC Petrolul – cum se numea pe-atunci – a fo

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline