Ziua Educaţiei sărbătorită la Colegiului Economic “Virgil Madgearu” Ploieşti

Redactia -

Ziua Educaţiei sărbătorită la Colegiului Economic “Virgil Madgearu” Ploieşti

Joi, 5 octombrie,  „Ziua Educaţiei” va fi sărbătorită ȋn cadrul Colegiului Economic “Virgil Madgearu” din municipiul Ploieşti, printr-o serie de  activităţi în care vor fi implicaţi atât elevii cât şi cadrele didactice. Temele care vor fi dezbătute în cadrul acestor manifestări sunt:

  1. “Performanţă prin parteneriate”, alături de reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, ȋmpreună cu invitaţi din Cehia şi Italia.
  2. Spectacolul “Pe aripi de vioară”, ȋn parteneriat cu Filarmonica “Paul Constantinescu”, Ploieşti.

La activităţi vor participa reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova.

5 octombrie a fost stabilită de UNESCO drept Ziua Internaţională a Educaţiei. În această zi cursurile şcolare sunt înlocuite cu alte activităţi cultural-educative dedicate elevilor, profesorilor şi, în general, actului educaţional.