Ziua Porţilor Deschise la DGASPC Prahova

Redactia -

Ziua Porţilor Deschise la DGASPC Prahova

În data de 5 iulie 2024, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova organizează cea de a XV-a ediție a evenimentului «ZIUA PORȚILOR DESCHISE». 

Acest eveniment desfășurat în cadrul unităţilor de asistență socială din structura instituției.este o tradiție care s-a păstrat de-a lungul anilor având drept scop sensibilizarea opiniei publice cu privire la problematica specifică a copilului, a familiei aflate în situaţie de risc, a persoanelor cu dizabilități și a persoanelor vârstnice. Prin intermediul acestei acţiuni se urmăreşte crearea oportunităţilor de cunoaştere reciprocă şi de îmbunătăţire a comunicării între autorităţile şi instituţiile publice, cetăţeni şi beneficiari ai serviciilor furnizate în unităţile de asistenţă socială.

Publicitate

În cadrul acțiunilor organizate cu această ocazie sunt prezentate celor interesați informații referitoare atât la serviciile sociale acordate, cât și cu privire la activitățile în care sunt implicați beneficiarii, precum și despre proiectele noastre de viitor.

Pentru a marca festiv acest eveniment, în cadrul unităţilor de asistență socială din structura instituției au loc ateliere de creație (bricolaj, dactilo-pictură), expoziții cu obiecte decorative realizate de beneficiarii centrelor, programe artistice, întreceri sportive și activități comune de socializare la care sunt invitați membri ai familiilor rezidenților, reprezentanți ai instituțiilor și unităților școlare din comunitate, precum și colaboratori și parteneri care ne-au fost alături de-a lungul timpului.

Swisso
Swisso