Ziua primei manșe a barajului: Dentaș versus același Petrolul, fără o cifră și cu două litere în plus!

Dragos Trestioreanu -

Ziua primei manșe a barajului: Dentaș versus același Petrolul, fără o cifră și cu două litere în plus!

După ce a învins-o, odată, pe Livepool FC, după ce a adus-o, pe fostul stadion, pe RSC Anderlecht Bruxelles, imediat după 1989, după ce a fost vizitată, pe noua arenă, de Vitesse Arnhem, Swansea City, Viktoria Plzen sau Dinamo Zagreb, în istoria aproapei centenare Petrolul va intra și ziua de 17 iunie 2017, cea a primei manșe a barajului de promovare în… Liga a III-a! Astăzi, de la ora 18.00, pe un stadion rural din Răcari, FC Petrolul Ploiești – aceeași Petrolul, doar fără cifra 52 și cu două litere în plus, FC în loc de AFC! – va oferi replica trupei campioane a județului Dâmbovița, Dentaș Tărtășești. La 32 de ore după ce, prin reprezentanții săi, Cristian Vlad și Mircea Dridea, a adjudecat, la o licitație deschisă, cele șase mărci aflate în patrimoniul Primăriei Ploiești, renumita FC Petrolul va debuta în fața – eh, acum să vedem ce efecte a produs evenimentul de ieri dimineață de la „Casa Albă”! – unei galerii masive pentru un astfel de joc de baraj. Gazdele au oferit 1.000 de bilete, pe care le-au trimis pentru a fi vândute la casele specializate de la „Ilie Oană”, alte 500 așteptându-i la Răcari pe fanii culorilor galben-albastre, ba poate chiar și mai multe, dacă va fi nevoie. Toate la câte 5 lei/bucata.

Dentas TartasestiDentaș Tărtășești, o grupare despre care a făcut un spumos fotoreportaj siteul www.libertatea.ro, este o formație care nu trebuie deloc tratată la preț de matineu, așa cum se mai zice. Din poza care ilustrează, și ea, această avancronică se observă foarte clar că echipierii Dentașului chiar arată a fotbaliști, nu a jucători de plăcere! Asta o știu și cei doi antrenori ai Petrolului, Octavian Grigore și Gheorghe Liliac, care au beneficiat, prin bunăvoința www.sportonlineph.ro, de înregistrarea ultimului meci oficial de dinainte de baraj al Dentașului, cel de la Viitorul Caragiale. La dâmbovițeni, care au câștigat disputa cu Recolta Gura Șuții și Gloria Cornești, evoluează – printre alții – fundașul Marius Mustafa, un fost junior al Rapidului trecut pe la CS Cornu, în eșalonul de elită al campionatelor organizate de AJF Prahova. Apoi, atacantul Florin Lețu se poate lăuda cu meciuri bifate la Chindia Târgoviște, iar portarul titular, Cosmin Curiman, cu un CV bogat în nume care au spus – sau mai spun încă – ceva în sportul rege autohton. Motiv pentru care ploieștenii au deplasat la Răcari cel mai bun lot de 18 fotbaliști avut acum la dispoziție: apărătorii buturilor Ionuț Marinică și Cătălin Nițache și jucătorii de câmp Răzvan Catană, Alberto Olaru, Jean Prunescu, Gabriel Frâncu, Mihai Velisar, Roberto Alecsandru, Alexandru Radu, Claudiu Tudor, Daniel Chiriță, Nini Popescu, Georgian Păun, Dragoș Gheorghe, Tiberiu Nițescu, Roland Stănescu, Adrian Vintilă și Michel Jipa. Dacă goal-keeperul Claudiu Chiș și-a reziliat deja contractul cu FC Petrolul, iar Ilie Dumitrescu este pe cale s-o facă și el, absența lui Vladimir Butufei este cauzată de o accidentare. Tot accidentat este și Dănuț Iancu, iar Valentin Ursu a rămas pe tușă, în urma unei decizii tehnice.

Vlad si DrideaO surpriză deosebită se va oferi, de la ora meciului, siteul www.sportonlineph.ro urmând a-l transmite live, pe canalul său de Youtube, și pe cele două tabele ale arenei Ilie Oană!!! Într-un duplex să-i zic „Fight & Fight”, pe stadion având loc loc o gală de kickboxing și MMA, cei prezenți în tribune și peluze vor avea parte de fotbal și, apoi, de lupte!

Revenind la turul barajului, de data aceasta se va beneficia de un arbitraj de nivelul primului și al celui de-al doilea eșalon național, la centru fiind delegat buzoianul Laurențiu Ionașcu, nepotul responsabilului cu gazonul arenelor Astrei Giurgiu, ploieșteanul Ion Ionașcu, iar la linii – Ionuț Marius Bobe (Videle) și Ionuț Babadac (Alexandria). Cel din urmă este soțul unei foste arbitre cu ecuson FIFA, Cristina Babdac, retrasă din activitate odată cu nașterea primului copil al cuplului. Observatorii sunt bucureșteni, unul – cel pentru joc – din cadrul activului FRF, Sorin Cojocaru, iar celălalt, fost membru al CCA, Corneliu Fecioru (pentru arbitraj).

Foto: www.sportb.ro, www.libertatea.ro, Facebook Doru ALEXIU