1.500 de lei amendă pentru cei care nu curăţă trotuarul de zăpadă
Redactia -
Poliția Locală recomandă ploieștenilor să ia masurile care se impun pentru înlăturarea zăpezii din locurile publice, în vederea asigurării deplasării în condiții adecvate, dar și pentru a se evita aplicarea de amenzi contravenționale. Astfel, cetățenii au obligația de a curăța zăpada de pe trotuarele din dreptul locuințelor sau al punctelor de lucru aparținând agenților economici.
În conformitate cu H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Ploiești, “neefectuarea sau efectuarea necorespunzătoare de către persoanele fizice sau juridice a operațiilor de menținere a curățeniei, înlăturare a zăpezii, gheții sau poleiului, a trotuarelor și rigolelor (inclusiv a grătarelor gurilor pluviale), din dreptul locuințelor sau sediilor” constituie contravenție, iar sancțiunile ce pot fi aplicate de Poliția Locală Ploiești sunt cuprinse între 500 și 1500 de lei pentru persoanele fizice și între 1000 și 2500 de lei pentru persoanele juridice.