10.000 de litri de băuturi alcoolice şi 4 tone de combustibil descoperite în gospodăria unei femei din Scorţeni – Mislea

Redactia -

10.000 de litri de băuturi alcoolice şi 4 tone de combustibil descoperite în gospodăria unei femei din Scorţeni – Mislea

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul inspectorilor vamali din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Ploieşti, au efectuat o verificare la o persoană fizică cu privire la producerea, deţinerea şi comercializarea de băuturi spirtoase în afara unui antrepozit fiscal autorizat.

          În speță, este vorba despre o femeie de 48 ani, din comuna Scorțeni – Mislea, din verificările efectuate au rezultat indicii că aceasta ar produce și deţine băuturi spirtoase în afara unui antrepozit fiscal autorizat. În consecință, a fost indisponibilizată cantitatea de 10.750 litri băuturi spirtoase, instalaţia de producţie a acestora (compusă dintr un cazan de tip alambic cu capacitatea de 140 litri), precum și cantitatea de 4.000 litri produs petrolier folosit la alimentarea sursei de încălzire a cazanului. Prejudiciul estimat până la această dată este de 100.000 lei, informează IPJ Prahova.

          Totodată, în urma verificărilor s-a stabilit că imobilul femeii ar fi fost racordat la rețeaua de apă potabilă printr-o instalație by –pass. A fost informat în acest sens reprezentantul operatorului economic furnizor al apei pe raza comunei, urmând ca cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat să fie continuate de polițiștii din cadrul postului comunal.

          În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,producere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă” şi ,,deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării potrivit prezentului tilu fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false de … băuturi spirtoase peste 200 litri”.