10 noi cazuri şi un deces – bilanţul Covid al zilei în Prahova (1 iulie)

Daniel Dimache -

10 noi cazuri şi un deces – bilanţul Covid al zilei în Prahova (1 iulie)

La niveluljudețului Prahova, în data de 01 iulie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 1510 de personae aflate în izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore au ieșit de sub această măsură 324 persoane și au intrat alte 203. În carantină instituționalizată se mai află 20 cetățeni.

 

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 406 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 15 au decedat, iar 113 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, în baza Ordinului ministrului Sănătății nr.1137/2020, pe parcursul zilei de 30 iunie, au mai fost externați șase pacienți asimptomatici sau cu forme ușoare ale bolii COVID-19. Aceștia au obligația să mai stea încă patru zile în izolare la domiciliu. Conform prevederilor Ordinului de ministru, pe durata izolării, monitorizarea stării de sănătate a acestor pacienți se face de către medicul de familie, zilnic, prin telemedicină. Cei care nu sunt înscriși la un medic de familie sunt monitorizați zilnic de către DSP. În total, în baza Ordinului amintit mai sus, 97 de prahoveni au fost externați, dar cu obligația să respecte regulile precizate. 

 

În secțiile de Terapie Intensivă din județ, destinate îngrijirii bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, sunt internați zece pacienți (opt sunt ventilați mecanic).

 

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța public și alte misiuni impuse de contextul actual.

Astfel, pe parcursul zilei de 30 iunie 2020, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost legitimate 296 de persoane și oprite în trafic 118 de autoturisme. De asemenea, au fost efectuate verificări la 1606 persoane dintre cele care se aflau în izolare la domiciliu.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 72 de sancțiuni, în valoare de 48.700 de lei.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextual pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea Hotărâri și legislație.  Amintim că o altă pagină web ce cuprinde informații de interes în material prevenirii răspândirii noului coronavirus este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

 

INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL PRAHOVA

01 IULIE 2020

(Fotografie cu caracter ilustrativ)