119 – număr unic național pentru protecția copiilor
Daniel Dimache -
Începând din data de 5 ianuarie 2022, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova funcționează numărul unic național 119 destinat raportării şi prevenirii cazurilor de abuz, exploatare, neglijare şi forme de violenţă asupra copilului, pentru situaţiile care nu necesită intervenţia imediată a agenţiilor specializate din cadrul Serviciului de urgenţă 112.
Noul serviciu de telefonie, unic la nivel național, este disponibil în toate rețelele publice de comunicații din România și poate fi apelat atât de către copiii aflați în situații de abuz, exploatare sau neglijare, cât și de către părinții, rudele sau cetățenii care au cunoștință de astfel de cazuri.
Scopul acestui serviciu este acela de a depista și interveni cu specialiști din domeniul protecției copilului, în timp real, în situațiile în care integritatea fizică și psihică a copiilor este în pericol.
Numărul unic național 119 funcționează în regim de permanență, fiind disponibil continuu, 24/24h, 7 zile pe săptămână, inclusiv în perioada sărbătorilor legale, iar apelurile efectuate sunt gratuite.
Serviciul de Telecomunicații Speciale a asigurat instalarea echipamentelor și instruirea personalului aferent, astfel încât numărul să devină operațional, iar la nivelul DGASPC Prahova au fost constituite echipele de operatori care vor deservi apelurile primite și echipa mobilă care va asigura intervenția în teren pentru verificarea sesizărilor.