121 de prahoveni confirmați cu SARS-CoV-2 – 1 noiembrie

Daniel Dimache -

121 de prahoveni confirmați cu SARS-CoV-2 – 1 noiembrie

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 9765 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 319 pacienți au decedat, conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimul deces înregistrat au fost în rândul unei persoane de sex masculin (69 ani), cu comorbidități.

Cele 121 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

Grupa de vârstă (ani) 
0 – 18             20
19 – 29          15
30 – 39         21
40 – 49         27
50 – 59         23
60 – 69         13
70 – 79           1
80 – 89           1
Peste 90        0
Total             121

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 412, dintre care 373 de paturi sunt ocupate. La ATI, nu a fost raportat niciun loc liber pentru pacienții cu SARS-CoV-2.
(*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, la nivelul județului Prahova, Direcția de Sănătate Publică a emis 2522 de decizii de izolare și 12105 de decizii de carantină.

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 34943 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.
Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori este de 1,74.

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

Au fost efectuate verificări la 1448 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 2937 de persoane, 548 de auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 201 societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 192 sancțiuni (92 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților LG 55/2020, două pentru fapte de natură economică în context COVID-19, 74 aplicate în cadrul acțiunilor punctuale, 20 pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei, patru pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către conducătorul auto, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei), în valoare totală de 17000 lei.

Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).
Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

Instituția Prefectului – Județul Prahova
01 noiembrie 2020