144 noi cazuri Covid în Prahova – 25 martie 2021

Daniel Dimache -

144 noi cazuri Covid în Prahova – 25 martie 2021

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 29424 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 952 de pacienți au decedat, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese raportate au fost în rândul a două persoane de sex masculin (80, 82 ani), ambele figurând cu comorbidități   

          Cele 144 de persoane nou înregistrate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:

 

Grupa de vârstă (ani)

Număr persoane

0 – 18

12

19 – 29

15

30 – 39

23

40 – 49

30

50 – 59

21

60 – 69

23

70 – 79

13

80 – 89

7

Peste 90

0

Total

144

 

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 458, dintre care 326 paturi sunt ocupate. La ATI, toate locurile au fost raportate ca fiind ocupate. (*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta).

          Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, calculată la 1000 de locuitori, este de 1,73.

          Pe parcursul zilei de 23 martie, în Prahova, au fost realizate 583 de teste, conform centralizării DSP Prahova.

         

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.

          Au fost efectuate verificări la 1993 de persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către D.S.P. Prahova. Alți 3313 cetățeni au fost legitimați, 407 autovehicule au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului. Au fost verificate 86 societăți comerciale.

          În urma acestor demersuri au fost aplicate 108 de sancțiuni (101 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților – LG 55/2020 și 7 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor- LG 55/2020). Valoarea totală a amenzilor a fost de 14500 lei.

 

––––––––––––

 

          Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până în prezent, în județul Prahova au ajuns 113257 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 90237 doze Pfizer/BioNTech, 11320 produse de compania Moderna și 11700 de doze AstraZeneca.

Dintre acestea, au fost administrate 106826 doze (ora raportării – 13:30). Stocul disponibil, în acest moment, este de 6330 doze vaccin (2437 – Pfizer/BioNTech, 1755- Moderna, 2138 – AstraZeneca).

          În ultimele 24 de ore, nu au fost raportate reacții adverse post imunizare. A fost însă înregistrată o nouă doză „pierdută“ (prin sacrificare), la un centru din Câmpina. În total, de la debutul imunizării împotriva COVID-19, sunt 101 doze „pierdute“ la centrele de vaccinare din Prahova.

Până în prezent, 35529 de persoane au fost vaccinate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin.