150 de jandarmi – mobilizaţi pentru meciul de pe Ilie Oană al naţionalei mici

Redactia -

150 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă “Matei Basarab” Ploieşti vor fi prezenţi miercuri 29 februarie a.c., pe stadionul Ilie Oană din municipiul Ploieşti, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele România-Cehia, cu începere de la orele 17.00, considerat a fi unul cu grad mediu de risc.  

Jandarmii ploieşteni vor asigura măsurile de ordine publică în zona apropiată stadionului şi, la solicitare, vor interveni şi în incinta acestuia. Gruparea Mobilă Ploieşti va coordona, în sistem integrat, dispozitivele realizate de Serviciul de Poliţie Rutieră Prahova, Poliţia Municipiului Ploieşti, Poliţia Locală, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, precum şi al societăţii de pază. Conform prevederilor Legii nr. 4/2008, completată şi modificată de Legea nr. 10/2012 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, spectatorilor le este interzis să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe, arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică. De asemenea spectatorilor le este interzis: să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice. Comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului este interzisă în ziua desfăşurării meciului. Totodată, traficul rutier va fi restricţionat în intervalul orar 15.00 – 19.00 pe strada Alexandru Vlahuţă. Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine Clubului F.C. Petrolul Ploieşti, care a încheiat în acest sens un contract cu o firmă specializată de pază.
Se estimează că partida de fotbal să fie urmărită în tribune de aproximativ 5000 de spectatori.  Pentru a fi evitate busculadele la porţile de intrare unde vor fi funcţionali turnicheţii, posesorii de bilete sunt rugaţi să se prezinte în timp util la arenă, în vederea fluidizării accesului.  Accesul în arena sportivă se va face începând cu orele 15.00.