1.700 de amenzi, 82 de infracţiuni şi 65 de permise reţinute în numai două zile

Redactia -

1.700 de amenzi, 82 de infracţiuni şi 65 de permise reţinute în numai două zile

În acest sfârşit de săptămână, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător, la nivelul fiecărei subunităţi teritoriale au fost organizate acţiuni în sistem integrat, activităţi la care au fost angrenaţi poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, A.E.S.P. şi intervenţie rapidă. Acţiunile au vizat preîntâmpinarea producerii unor situaţii de tulburare a ordinii publice, comiterii unor infracţiuni cu violenţă, în special în zona unităţilor de alimentaţie publică, înregistrarea unor accidente de circulaţie pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice sau depăşiri ale limitelor legale de viteză, dar şi prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Rezultatele acestor activităţi s-au concretizat în aplicarea a 1.720 sancţiuni contravenţionale, ca de obicei principalele abateri constatate fiind în domeniul circulaţiei rutiere, sens în care au fost aplicate 1.449 sancţiuni contravenţioanle.
Totodată, au fost constatate 82 de infracţiuni, şi au fost reţinute 65 permise de conducere şi 15 certificate de înmatriculare auto.

Exemple :

– O patrulă mixtă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Ploieşti a oprit pentru control un autoturism la volanul căruia se afla D. Valentin din Ploieşti. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice necesare stabilirii alcoolemiei, totodată fiindu-i întocmit dosar penal.

– G. Bobi, din Ploieşti, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Şos. Vestului din Ploieşti, deşi avea permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

– La data de 24.06.2012 lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Boldeşti-Scăeni au fost sesizaţi despre faptul că în intersecţia D.N. 1 B cu D.J. 102 a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.  Din cercetări a rezultat că un autoturism care se afla oprit la culoarea roşie a semaforului a fost lovit din spate de un alt autoturism, condus de L. Constantin. 
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul celui care se afla staţionat rezultatul fiind negativ. În ceea ce-l priveşte pe L. Constantin, conducătorul celuilalt autoturism, rezultatul indicat de aparatul etilotest a fost de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-a fost întocmit dosar penal, totodată fiindu-i reţinut permisul de conducere.