200.000 de litri de vin falsificat, descoperit de poliţişti

Redactia -

200.000 de litri de vin falsificat, descoperit de poliţişti

Administratorul unei societăţi comerciale din Buzău este suspectat de poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor că a distribuit peste 220.000 de litri de băutură falsificată, în mai multe en-gros-uri din ţară. / Aproximativ 27.000 de litri de vin falsificat a fost indisponibilizat, întrucât era impropriu consumului uman direct. Ofiţerii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R. şi poliţişti de la Serviciile de Investigarea Fraudelor de la I.P.J. Buzău şi I.P.J. Prahova, împreună cu inspectori din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au efectuat, în perioada 29– 30 aprilie a.c., o acţiune de control pe raza judeţelor Buzău şi Prahova, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor şi falsificarea de alimente sau alte produse.
În fapt, administratorul unei societăţi comerciale din Buzău, cu ajutorul altor 10 administratori de firme (în calitate de distribuitori), este suspectat că, în perioada ianuarie – aprilie 2013, a furnizat în vederea comercializării, în mai multe en-gros-uri din Argeş, Brăila, Buzău, Ialomiţa şi Prahova, băuturi falsificate, la pet-uri de 2 litri.
Cu ocazia cercetărilor, a reieşit că bărbatul a distribuit aproximativ 222.000 de litri de astfel de băutură falsificată, în valoare de 770.000 de lei.
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit, de către Laboratorul de Analize Vitivinicole Valea Călugărească şi de către specialiştii oenologi, că băutura în cauză nu se încadrează în limitele Legii Viei şi Vinului – 244/2002. Astfel, 26.715 litri de vin falsificat a fost indisponibilizat, întrucât era impropriu consumului uman direct.
În prezent, cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.