2018 – anul asfaltărilor în oraşul Băicoi

Redactia -

2018 – anul asfaltărilor în oraşul Băicoi

2018 va fi un an al asfaltărilor pentru oraşul Băicoi. Vorbim de investiţii masive în modernizarea străzilor din urbe, un program venit să continue investiţiile realizate în acest domeniul în anul care a trecut. 

Marius Constantin, primarul oraşului Băicoi: „Oraşul Băicoi şi-a adoptat bugetul şi, astfel, ne-am putut structura strategia de dezvoltare a oraşului pentru acest an. Vreau să mulţumesc, pe această cale, Consiliului Local pentru faptul că, după mulţi ani, bugetul local a fost adoptat cu unanimitate de voturi, ALDE, PSD şi PNL au înţeles că vorbim de un buget de dezvoltare pentru oraşul nostru, motiv pentru care au dat vot favorabil propunerilor mele. Este o dovadă a faptului că atât eu cât şi consilierii locali am ajuns la o maturitate politică şi am făcut un front comun, lăsând de o parte interesele politice pentru binele oraşului nostru. Ne dorim, pentru anul acesta, dezvoltarea infrastructurii în Băicoi – cel mai mare oraş din judeţ după cele două municipii, Ploieşti şi Câmpina. 2018 va fi un an al asfaltărilor. Am lucrat anul trecut inclusiv în decembrie, iar acum, cât de repede, vom da drumul lucrărilor de modernizare a străzilor. Obiectivul meu era ca anul acesta să duc procentul de străzi asfaltate din oraş la 100%, însă va trebui să amân pentru anul 2018 finalizarea acestui program dintr-un motiv pe care vi-l explic în cele ce urmează: ne-au mai rămas doar 24 de kilometri de străzi de asfaltat, ceea ce nu este foarte mult, însă va trebui  să amânăm asfaltarea a 7-8 kilometri pentru a putea direcţiona fondurile către reabilitarea altor străzi din oraş – artere foarte importante care au neapărat nevoie de modernizare.”