Proiect pentru construirea unei noi aripi a Spitalului Judeţean

Daniel Dimache -

Proiect pentru construirea unei noi aripi a Spitalului Judeţean

Preşdintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a anunţat iniţierea construirii unei noi aripi a Spitalului Judeţean de Urgenţă, pe strada Găgeni, care să găzduiască mai multe secţii exterioare aflate la distanţă, în diverse puncte ale Ploieştiului:

„Construirea unei noi aripi pentru clădirea de pe strada Găgeni a Spitalului Judetean este o necesitate, pentru că aici vor putea fi transferate secții exterioare aflate acum în alte zone ale Ploieștiului, la distanțe de câțiva kilometri.

 Am depus solicitarea pentru construirea unei noi aripi a Spitalului Județean la Compania Națională de Investiții!

 Pentru că îmi doresc să văd cât mai rapid acest obiectiv realizat, la începutul acestei săptămâni, am depus la Compania Națională de Investiții solicitarea de includere în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, în cadrul Subprogramului „Unități sanitare”, a obiectivului de investiții “Extinderea infrastructurii Spitalului Judeţean de Urgență Ploieşti, prin construirea unui corp de clădire nou, în vederea relocării secţiilor medicale, mărirea capacităţii şi modernizarea secţiilor anestezie şi terapie intensivă (ATI), extinderea, reconfigurarea şi modernizarea blocului operator”.

➡️  Consider că procesul amplu de modernizare pe care l-am început, cu fonduri europene, atât la Spitalul Județean, cât și la Maternitatea Ploiești, nu se poate finaliza fără construirea unui nou corp de clădire, pe strada Găgeni, a celei mai mari unități medicale din județul nostru, având în vedere faptul că reprezintă o necesitate foarte importantă! Aici, în incinta Spitalului Județean de Urgență Ploiești, vor putea fi transferate secțiile exterioare aflate acum în alte zone ale municipiului, la distanțe de câțiva kilometri, cum sunt cea de Urologie, de Oftalmologie, Buco-Maxilo-Facială, Chirurgie Vasculară etc.
Structura propusă pentru corpul nou:

• SUBSOL sau DEMISOL – spații destinate personalului, spații de depozitare materiale sanitare și deșeuri, spații tehnice și pentru personalul tehnic

• PARTER: serviciul de primire/internare, cu toate anexele aferente, inclusiv cu un compartiment de spitalizare de zi cu 26 de paturi și un sector ambulator cu 15 cabinete pentru diferite specialităţi medicale

• ETAJ I – Relocare secție ortopedie și traumatologie – 45 paturi; relocare secție neurochirurgie – 45 paturi

• ETAJ II – Bloc operator cu 18 săli de operaţie, laboratoare, anexe medicale

• ETAJ III – Relocare secție Chirurgie generală II – 80 de paturi

• ETAJ IV – Relocare secție Chirurgie generală I – 80 de paturi

• ETAJ V – Relocare secție ORL – 45 paturi, relocare Secție Oftalmologie – 25 paturi și relocare secție Buco-Maxilo-Facială – 20 paturi

• ETAJ VI – Relocare compartiment Chirurgie vasculară – 30 paturi, relocare secție Urologie – 40 paturi și relocare chirurgie plastică și reparatorie – 30 paturi

• În noua structură a Corpului C+D, la parter și primul etaj vor fi modernizate spațiile existente și se va asigura legătura cu spațiile create în corpul nou de clădire, iar pe etajul II se va reloca secția ATI – prin modernizarea și extinderea secției existente la un număr de 50 paturi și crearea unor relații funcționale cu blocul operator.

• În studiul de fezabilitate se propune si posibilitatea realizarii unui heliport pe o platforma amplasata peste etajul VI, atât de necesar pentru intervențiile de urgență.

🙏 Sperăm să primim un răspuns favorabil din partea CNI pentru derularea acestui proiect prin intermediul Companiei Naționale, investiție care presupune modificări majore în structura Spitalului Județean de Urgență Ploiești, după realizarea unui corp de clădire nou, cu regim de înălţime S+P+6E. Vă voi ține la curent cu evoluția acestor demersuri!

🤝 Prahovenii merită cele mai bune servicii publice de sănătate și voi continua procesul de modernizare a tuturor unităților medicale din subordinea Consiliului județean Prahova!”