Bustul lui Iosif Vulcan

Constantin Dobrescu - ian. 29, 2016

Constantin Dobrescu

În anul 2015 revista orădeană „Familia” al cărei fondator a fost publicistul şi scriitorul român Iosif Vulcan (1841-1907) şi membru al Academiei Române, a aniversat 150 ani de la apariţie.

Ne facem o datorie de onoare de a omagia şi noi acest eveniment, chiar dacă este tardiv.

În cele ce urmează ne vom ocupa de dezvelirea bustului lui Iosif Vulcan la Oradea în ziua de 13 noiembrie 1927 realizat din iniţiativa Reuniunii „Cele trei Crişuri”.

Iniţiatorii doreau să nemurească în bronz personalitatea lui Iosif Vulcan „care a purtat cu cinste şi demnitate facla culturii naţionale nu numai în ţinutul Biharei ci în întreg Ardealul”.

Bustul, monument de for public, este opera sculptorului craiovean Anghel Chiciu. Solemnitatea de dezvelire a bustului a început cu un Tedeum oficiat la Catedrala greco-catolică din Oradea pentru odihna sufletului lui Iosif Vulcan.

În faţa bustului, adevărată operă de artă, primul care a luat cuvântul a fost colonelul George Bacaloglu care încredinţează primarului Oradei în bustul lui Iosif Vulcan din partea Reuniunii „Cele trei Crişuri”. În cuvinte calde acesta arată că prin acest bust „cinstim memoria unui erou al culturii noastre româneşti”. Iosif Vulcan se numără printre bărbaţii care au ilustrat viaţa cărturărească a Ardealului având meritul unui propovăduitor şi susţinător al conştiinţei naţionale. Drept mărturie a luptelor aprige purtate cu condeiul lui de gazetar până la adânci bătrâneţi stau colecţiile ziarelor „Telegraful român” sau „Foaia pentru minte, inimă şi literatură”, „Concordia”  din Budapesta şi „Aurora Română”. A urmat astfel de aproape exemplul altor eroi ai Ardealului cultural: George Bariţiu, Alexandru Roman.

Patruzeci de ani, de la 1865 şi până la 1906, a condus Iosif Vulcan revista „Familia” menită să completeze şi să desăvârşească cultura naţională în Transilvania. Timp de 40 de ani flacăra vie a unei culturi şi literaturi naţionale a iluminat viaţa culturală a Ardealului şi chiar a Regatului Român. În revista păstorită de Iosif Vulcan a publicat Vasile Alecsandri versurile sale încântătoare, aici şi-au dat măsura valorii lor culturale B. P. Hasdeu, Grigore Tocilescu, Timotei Cipariu, Dimitrie Bolintineanu, Alexandru Vlahuţă, Barbu Delavrancea, Ştefan O. Iosif, Duiliu Zamfirescu, George Bariţiu şi Papiu Ilarian, dar mai presus de toate, aici a tremurat întâi lira poetică a marelui nostru Mihai Eminovici, numit de Vulcan, Eminescu, aici a debutat şi George Coşbuc în 1884 sub pseudonimul „Boşcu”.

Iosif Vulcan a fost iniţiatorul teatrului românesc în Ardeal.

Apariţia revistei Familia a urmat dispariţiei Foii pentru minte, inimă şi literatură a lui George Bariţiu.

Prima serie a revistei Familia, cea de sub conducerea lui Iosif Vulcan, a fost un caz unic în analele publicisticii româneşti prin longevitatea ei de patru decenii.

Dr. Celu Egri, primarul Oradei, luând cuvântul, arătă că preia bustul lui Iosif Vulcan cu respect şi asigură asistenţa că orădenii vor aprecia cum se cuvine darul Reuniunii „Cele Trei Crişuri”. De asemenea, acesta menţionează: „Cine dintre orădeni nu-l cunoaşte pe Vulcan în activitatea lui demnă de o incontestabilă prestanţă, ce făcea să fie respectat nu numai de români dar şi de celelalte naţionalităţi de aici. Timp de cincizeci de ani au apărut cărţile lui şi 40 de ani a apărut Familia din paginile cărora tresălta puternic sentimentul naţional propovăduit demn şi cu mare curaj civic de Vulcan”.

La rândul său generalul Traian Moşoiu, fratele profesorului de limba latină Aurelian Moşoiu de la liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, arătă în alocuţiunea sa plină de miez că „Este incontestabil că valoarea unei culturi nu poate fi judecată şi stabilită, decât în raport cu valoarea personalităţilor eminente care prin creaţiunile lor depăşesc mărunta strădanie cotidiană şi însemnează în istorie puncte luminoase. După însemnătatea contribuţiilor pe care operele reprezentative ale individualităţilor puternice le aduc patrimoniului cultural universal, se fixează importanţa culturilor naţionale. Întreg rostul activităţii lui Vulcan pornită din robusta lui cugetare de bihorean din Holod (locul naşterii scriitorului n. n.), trimis pe la şcoale înalte, se rezumă în titlul revistei căreia i-a închinat cu atâta dragoste viaţa, „Familia”. Familia culturală românească pe care el o presimţea aici la hotarele apusene ale naţiunii noastre ca şi în întreg cuprinsul vechii Dacii. Şi ca un răspuns pe care desigur îl aştepta şi care era firesc să vină, nu mulţi ani după apariţia „Familiei”, publica în paginile ei versuri semnate M. Eminovici.

Nimic nu va fi luminat atât de puternic viaţa acestui modest apostol al scrisului românesc, nici onoarea pe care Academia i-o făcea chemându-l la ea, nici respectul cu care intelectualitatea română i-a înconjurat bătrâneţea, cât amintirea clipei în care descoperea sub stângăciile începutului gândul înalt al celui mai reprezentativ geniu al neamului”. În încheiere, generalul Traian Moşoiu arătă că „în chipul de bronz pe care recunoştinţa noastră îl ridică astăzi, e pusă toată admiraţiunea pentru un om, care a ţinut în mână o faclă pururi aprinsă şi a însemnat aici la hotar, tăria unei neînvinse credinţe”.

În numele Academiei Române, a luat cuvântul G. Bogdan-Duică, care „salută pe toţi cei care s-au gândit să proslăvească azi pe Iosif Vulcan, pe toţi cei ce încorporându-l în forma-i de bronz rece, aruncă asupra-i priviri calde de par’că ar voi să-l încălzească, să-l învie iarăşi. Aşa este; acesta este înţelesul învecinicirii în marmură, în bronzuri, în pietre simple, în lemnuri dăltuite a bărbaţilor care n-au trăit pentru sine, ci pentru mulţimile naţionale pe care le iubeau, pentru care trăiau.

Mulţimile i-ar voi iarăşi întorşi înapoi, supunându-se de bună voie aceleaşi munci, strălucind în aceleaşi lumini ca în fosta lor viaţă. A voi însă să întorci în lume ce-a fost bun însemnează că cel ce aşa voeşte este însuşi bun!

Laudă vouă, că aţi dat azi dovada aceasta!

Când Iosif Vulcan tresări speriat de lipsa de avânt naţional şi literar din aceste părţi şi socoti că părţilor patriei sale înguste le trebuie un mijloc de înţelegere, o revistă în care cei superiori să se întâlnească şi scriind, să ridice, făcu revista. Un număr mare de cugetători şi învăţaţi ai regiunii la început şi Carpaţilor mai apoi şi mai pe urmă ai întregii Românii se iviră, neîntrerupt împrejurul lui Vulcan, luminând. În acest mare număr de tovarăşi stă însemnătatea punctului de atracţie care fu Iosif Vulcan.

Pentru cunoaşterea lui Vulcan, revista Familia este o arhivă bogată de documente caracteristice. Precum fără ea nu se poate cunoaşte creşterea unui mare număr de literaţi ai regiunii, tot aşa fără ea nu se poate scrie istoria culturii noastre”.

Bogdan Ionescu, decanul facultăţii de drept din Oradea şi preşedintele Ateneului român secţia Oradea, afirmă că „înaintea bustului lui Vulcan îngenunchem cu pietate, căci jumătate de veac el a fost în măsură să creeze o atmosferă de patriotism, ce radia în cele mai îndepărtate colţuri ale românismului”.

La finalul festivităţii au mai luat cuvântul Emil Isac, ca reprezentant al ministerului artelor, Bânuţiu din partea foştilor bursieri ai societăţii Fondului pentru teatru, întemeiată de Vulcan; Sandu Văcărescu reprezentantul comunei Holod, locul de naştere al lui Iosif Vulcan, care menţionează că şi în această comună se va ridica „un monument alesului ei fiu”; Peredy György, în numele societăţii maghiare „Sziglighety”, prof. univ. Drăgan din partea „Astrei” şi Teodor Neş în numele Universităţii libere.