Primăria Păulești a pregătit un centru de vaccinare antiCovid în satul Cocoșești
Daniel Dimache -
Primăria Păulești a organizat un centru de vaccinare în localitate, care ar urma să fie funcțional pentru a asigura localnicilor imunizarea în etapa a II-a de vaccinare antiCovid. Centrul amplasat la Sala Multifuncțională din satul Cocoșești întrunește toate cerințele și asigură toate condițiile impuse de DSP.
La acest moment funcționează în județul Prahova centre de vaccinare în municipiile Ploiești și Câmpina, precum și în orașele Vălenii de Munte și Urlați. Pentru punerea în funcțiune a centrului de vaccinare antiCovid de la Cocoșești este așteptată decizia la nivel de județ, a declarat primarul comunei, Sandu Tudor.