26.000 de amenzi aplicate pentru defecţiuni grave ale autovehiculelor

Redactia -

26.000 de amenzi aplicate pentru defecţiuni grave ale autovehiculelor

Aproape 400 de infracțiuni au fost constatate și peste 26.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni pentru diminuarea cauzelor generatoare de accidente rutiere, având consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor, informează IGPR.

Ca măsură complementară, au fost indisponibilizate 58 de autovehicule, a căror stare tehnică de funcționare punea în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, au fost reținute peste 1.500 de permise de conducere și au fost retrase 1.900 de certificate de înmatriculare auto.

În perioada 4 decembrie 2014 — 5 ianuarie 2015, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor-general de poliție Petre Tobă, sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii de la rutieră, împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, au acționat în trafic, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

Activitățile au vizat depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale la regimul circulației.

În cadrul acțiunilor, echipele mixte au controlat starea tehnică a autovehiculelor, urmărind dacă acestea îndeplinesc condițiile tehnice pentru a putea circula pe drumurile publice.

Echipele de control au verificat, în special, buna funcționare a mecanismului de frânare și a sistemului de direcție, a instalației de iluminare/semnalizare, precum și a reglajului acesteia, legalitatea montării și utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate, se mai arată în comunicatul de presă.

De asemenea, polițiștii au verificat autenticitatea seriilor de identificare a vehiculelor, concordanța datelor înscrise în certificatul de înmatriculare cu caracteristicile tehnice, deținerea inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia, precum și utilizarea anvelopelor de iarnă și uzura acestora.

În cadrul activităților, au fost verificate 51.271 de autovehicule, dintre care 12.037 de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone, 33.321 de autovehicule cu o capacitate mai mică de 8+1 persoane și 5.913 autovehicule, folosite în regim de taxi.

În urma controalelor asupra autovehiculelor de marfă, au fost constatate 43 de infracțiuni, dintre care 32 la regimul circulației rutiere.

Au fost aplicate 4.593 de sancțiuni contravenționale, dintre care 4.515 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, respectiv 12 pentru defecțiuni la sistemul de frânare, 11 pentru defecțiuni la sistemul de direcție, 640 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, 34 pentru emitere de noxe peste limita legală, 151 pentru neefectuarea inspecției tehnice periodice și 28 pentru lipsa anvelopelor de iarnă. 78 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri prevăzute de alte acte normative, dintre care 31 pentru lipsa asigurării obligatorii.

Tot în urma acestor controale, au fost reținute 184 de permise de conducere, au fost retrase 418 certificate de înmatriculare, dintre care 131 pentru neefectuarea inspecției tehnice periodice și 287 pentru defecțiuni tehnice.

Ca urmare a verificărilor asupra autovehiculelor cu o capacitate mai mică de 8 + 1 persoane, polițiștii au constatat 328 de infracțiuni, dintre care 231 la regimul circulației rutiere și au aplicat 19.820 de sancțiuni contravenționale, dintre care 19.544 pentru abateri prevăzute de O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Dintre sancțiunile aplicate, 24 au fost pentru defecțiuni la sistemul de frânare, 34 pentru defecțiuni la direcție, 1.427 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, 95 pentru emitere de noxe peste limita legală, 503 pentru neefectuarea inspecției tehnice periodice și 56 pentru lipsa anvelopelor de iarnă. Au fost aplicate și 276 de sancțiuni pentru abateri prevăzute de alte acte normative, dintre care 138 pentru lipsa asigurării obligatorii.

De asemenea, polițiștii au reținut 1.319 permise de conducere, au retras 1.373 de certificate de înmatriculare, au imobilizat 38 de autovehicule și au suspendat dreptul de utilizare pentru 2 autovehicule.

În urma controalelor efectuate asupra autovehiculelor folosite pentru activități de taximetrie, polițiștii au constatat 6 infracțiuni și au aplicat 1.866 de sancțiuni contravenționale.

Dintre sancțiunile aplicate, 1.546 au fost la O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv 204 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, 10 pentru emitere de noxe peste limita legală, 37 pentru neefectuarea inspecției tehnice periodice, 2 pentru lipsa anvelopelor de iarnă, 2 pentru defecțiuni la sistemul de direcție și una pentru defecțiuni la sistemul de frânare.

Au fost aplicate și 299 de sancțiuni la Legea 38/2003 privind activitatea de taximetrie și 21 la alte acte normative, dintre care 2 pentru lipsa asigurării obligatorii.

De asemenea, au fost reținute 26 de permise de conducere, au fost retrase 109 certificate de înmatriculare auto, dintre care 37 pentru neefectuarea inspecției tehnice periodice și 72 pentru defecțiuni tehnice, față de 3 autovehicule a fost dispusă imobilizarea, iar pentru 7 autovehicule a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare.