30 de ani de SC Calliope SRL Ploiești – „școală” a jurnaliștilor de sport prahoveni între 1995 și 2001! Adrian Tudor Moroianu-Geamăn, ex-arbitru cu ecuson FIFA, a fost mentorul unui număr important de ziariști locali

Dragos Trestioreanu -

30 de ani de SC Calliope SRL Ploiești – „școală” a jurnaliștilor de sport prahoveni între 1995 și 2001! Adrian Tudor Moroianu-Geamăn, ex-arbitru cu ecuson FIFA, a fost mentorul unui număr important de ziariști locali

Într-una dintre zilele lunii octombrie 1995, mai spre sfârșitul acesteia, pășeam pentru prima oară în redacția  de pe strada Văleni a unui cotidian local ZIUA – Ediția de Prahova care avea să apară pe 1 noiembrie, în același an. Mă apropiasem de viitorul meu patron de-atunci, Adrian Tudor Moroianu-Geamăn, și în lumea fotbalului, domnia sa fiind arbitru de prim eșalon și purtător de ecuson FIFA, și în cea profesională, fiind colegi, pentru o vreme, la SC UPETROM, atunci când răspundea și de defuncta echipă Prahova Ploiești, reînviată mai de curând în eșaloanele inferioare. Puțin după 1989, în urma unor disensiuni cu staff-ul de conducere al Upetromului, Adrian Moroianu – așa cum era cunoscut ca arbitru – a fost forțat, după ce înființase și primul sindicat din România, dacă îmi amintesc bine, să părăsească societatea! La puțină vreme, mai precis pe 1 iulie 1990, a înființat SC Calliope SRL, cea care astăzi a sărbătorit 30 de ani de existență mult apreciată în lumea business-ului local, dar nu numai.

Printre obiectele de activitate ale acestei firme a fost și editarea, nu numai distribuirea, de ziare. Două au fost publicațiile care s-au impus rapid – pentru că patronul știa realmente cum să facă presă! – în peisajul prahovean, într-o perioadă în care concurența era aprigă, lider fiind încă actualul cotidian Prahova. „Copii” ai lui Adi Moroianu, „ZIUA – Ediția de Prahova”, o colaborare interesantă și benefică pentru localnici, timp de exact un an, cu un brand central, „ZIUA”, și „Șocul cotidian”, jurnal eminamente prahovean, care a preluat „ștafeta” de la „ZIUA – Ediția de Prahova” și a rezistat aproape cinci ani și jumătate, au reprezentat, atunci, ceva deosebit. Adică, un mod liber de a scrie, unul modern de exprimare în acest sens. Dar, nu numai atât, ziarele editate de SC Calliope au însemnat o adevărată școală a jurnaliștilor sportivi locali, și nu numai ei. Unii mai scriu și în prezent despre sport, în diverse posturi, ori activează în lumea fotbalului. Cu toții îi datorează enorm mentorului lor, Adrian Moroianu!

Îmi aduc aminte că eu am început, la departamentul de sport al publicației „ZIUA – Ediția de Prahova”, alături de regretatul fost jurnalist sportiv bucureștean, dar originar din Ploiești și purtând un nume celebru, Mihai Ionescu, și de mai mult ca sigur cel mai bun fotbalist ploieștean și prahovean „all time”, Mircea Dridea. A fost un debut inedit, corifeii retrăgându-se după ce i-au făcut imaginea necesară noii publicații. Cea care și-a format apoi, fără falsă modestie, un departament de sport puternic. Asta deoarece – în calitate de redactor șef adjunct pe probleme de profil – domnul Moroianu aș putea spune că mi-a oferit și… luna de pe cer, dacă i-am cerut-o! A se înțelege aducerea în redacție a unor jurnaliști de valoare, la departamentul de sport, care au făcut ulterior carieră impresionantă mpe plan local! La un moment dat, mai toți ziariștii de sport din Ploiești și Prahova trecuseră, ca angajați sau colaboratori, pe la „ZIUA – Ediția de Prahova” și/sau „Șocul cotidian”: Valentin Mândruțiu, Justin Gafiuc, Paul Mâinea, Cristian Anghelescu, Mihai Ioachimescu, Cătălin Enache, Daniel Cosarek, Ionuț Pană și destui alții, enumerarea de mai sus făcând-o în funcție de momentul sosirii fiecăruia în redacție.

Dacă la prima publicație, nu prea eram, să zic așa, stăpâni pe textele noastre, în sensul apariției lor sau nu a doua zi, Bucureștiul dictând așa ceva, la a doua am scris tot ceea ce am vrut, când am vrut și cum am vrut, patronul-mentor neimpunându-ne vreo linie anume de urmat, ci numai să fim curajoși și să demascăm orice neregulă din lumea sportului local! Așa ne-am călit cu toții, știind că în „spatele” nostru exista o adevărată personalitate, care ne apăra dacă știa că în tot ceea ce am scris aveam dreptate!

A contat enorm, atunci, că nu am fost lăsați singuri „în bătaia vântului”, deși vremurile erau de așa natură încât reacțiile la materialele critice ale departamentului de sport, deloc puține, erau dure. Însă, am rezistat și din dorința de a-i mulțumi în acest fel lui Adrian Moroianu pentru că ne oferise prilejul – sau mai degrabă – dreptul de a scrie, pentru că ne oferise să existăm cu toții într-o lume minunată pentru noi, cea a jurnalismului sportiv! Colegii mei și cu mine îi datorăm domnului Moroianu TOTUL și îi urăm ca SC Calliope să ajungă să sărbătorească 100 de ani de existență! La ceas aniversar, mulțumim, domnule Adrian Tudor Moroianu-Geamăn!

Foto: Youtube, agenția Așii Români, www.sportcampina.blogspot.com, www.telegrama.ro și www.calliope-ploiesti.ro