35 noi cazuri Covid în Prahova – 2 februarie
Daniel Dimache -
De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 26138 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 818 pacienți au decedat, conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese au fost înregistrate în rândul a trei persoane de sex feminine (43, 57, 85 ani) și a trei de sex masculin (46, 50, 71 ani)
Cele 35 persoane nou raportate ca fiind infectate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă:
Grupa de vârstă (ani) Număr persoane
0 – 18 0
19 – 29 4
30 – 39 3
40 – 49 9
50 – 59 10
60 – 69 4
70 – 79 4
80 – 89 1
Peste 90 0
Total 35
Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 428, dintre care 173 de paturi sunt ocupate. La ATI, au fost raportate șase paturi libere, dintre care trei sunt prevăzute cu ventilator.
(*Situația este în dinamică, iar aceste informații pot suferi modificări de la o oră la alta)
Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 54114 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către persoanele fizice și juridice), conform centralizării DSP Prahova.
Incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, raportată la 1000 de locuitori, este de 0,91.
Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.
Au fost efectuate verificări la 1018 persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Alți 2596 cetățeni au fost legitimați, 339 auto au fost oprite în trafic în vederea controalelor specifice contextului și 98 societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 139 sancțiuni (63 – nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților LG 55/2020, 6 – nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor Lg. 55/2020, 66 – în cadrul acțiunilor punctuale, 4 – nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție de către pasageri în mijlocul de transport), în valoare totală de 6500 lei.
A fost deschis și un dosar de cercetare penală, în baza articolului 352 CP privind Zădărnicirea combaterii bolilor, pentru nerespectarea măsurilor de carantină.
Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiunea „Hotărâri și legislație”. Amintim că o altă pagină web, ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus, este www.cnscbt.ro (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).
Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.
De asemenea, toate informațiile despre campania de imunizare împotriva COVID-19 pot fi găsite pe site-ul: https://vaccinare-covid.gov.ro/
Instituția Prefectului – Județul Prahova
02 Februarie 2021