4-5 octombrie, Zilele Toamnei la Urlaţi

Redactia -

4-5 octombrie,  Zilele Toamnei la Urlaţi

Oraşul Urlaţi îmbracă straie de sărbătoare. La sfârşitul acestei săptămâni, în zilele de 4 şi 5 octombrie, sunteţi aşteptaţi la Urlaţi să petreceţi două zile de neuitat. Artişti de renume, terase, grătare încinse pline cu mititei şi pastramă, must, vin, de toate pentru toate gusturile. Acestea sunt doar câteva dintre ingredientele acestui eveniment care promite a fi unul de neuitat. Această sărbătoare contribuie la promovarea valorilor şi tradiţiilor locale şi, implicit, la promovarea celebrului « Drum al vinului », dar şi al producătorilor din zona Văii Cricovului Sărat, precum şi a altora din diverse regiuni ale ţării (Rucăr-Bran, Covasna, Harghita, Buzău ş.a.).

Pe lângă soliştii, trupele şi ansamblurile locale, la spectacol vor fi şi alţi artişti invitaţi, astfel că programul artistic va fi susţinut de: WHAT’S UP, DEEPCENTRAL, NICOLE CHERRY, CORINA CHIRIAC, GHEORGHE GHEORGHIU, AMNA, ANDREEA BĂLAN, KEO, SKIZZO SKILLZ, ALEXANDRA UNGUREANU & CRUSH, NICU PALERU, VALI VIJELIE, HANGIŢELE, SÂNZIENELE, ADELA DUMITRACHE, RODICA STAN, ANSAMBLURILE ŞI TRUPELE DE DANS POPULAR ŞI MODERN DIN URLAŢI – „STRUGURELUL”, „ALESSIA”, LOLOIASCA, IZVOARELE, COMARNIC – „CODRULEŢUL”, CEPTURA– „DEALURI CEPTURENE”, „GORUNUL” DIN GORNET-CUIB, BIANCA PĂTRĂŞCIOIU, MARIA VĂDUVA, MARIA NECULA, PAULINA IRIMIA MORĂRIŢA, NICOLAE DULGHERU, „D.GAŞCA” şi „THE MOMENT” – INSTRUCTOR MARIUS GLONŢ, GEORGIANA LEPĂDAT, TRUPA FOLK – CIOBANU ALEXANDRU, LUCIANA MATEI, MARIA PAPUC, SOLIŞTI FOLCLOR  – GHEZUROIU DENISA, BRĂSLAŞU ELENA, BOŞTINĂ DENISA.

Prezentatorii spectacolului vor fi EMILIA TUDOR, DANIEL BUZDUGAN, MIHAI MORAR, ADELA DUMITRACHE, FICUŢA MICU.

Duminică, 5 Octombrie, cu ocazia finalizării activităţilor sărbătorii va fi organizat, după cum v-am obişnuit, un frumos foc de artificii.