46 de staţii noi de aşteptare pentru călători, în Ploieşti. Contractul a fost semnat

Redactia -

46 de staţii noi de aşteptare pentru călători, în Ploieşti. Contractul a fost semnat

Primarul Andrei Volosevici a semnat contractul pentru furnizarea și montarea unui număr de 46 stații așteptare călători pentru rețeaua de transport public din Municipiul Ploiești.

„Prin realizarea acestei investiții, ne dorim creșterea calității serviciilor de transport, a confortului și a siguranței pentru călătorii din municipiul Ploiești, dar şi orientarea ploieștenilor către acest mod de transport. Crescând calitatea serviciilor de transport public în Ploiești, sperăm să reducem traficul autoturismelor mici, reducând, astfel, şi nivelul de poluare al noxelor auto”, a declarat primarul Andrei Volosevici.

Publicitate

Vor fi construite 7 stații așteptare de dimensiuni mari (L= 500 cm/L panouri laterale = 75 cm/H = 250cm/lățime proiecție acoperiș = 150 cm) şi 39 stații așteptare de dimensiuni medii (L= 350 cm/L panouri laterale = 75 cm/ H = 250cm/ lățime proiecție acoperiș = 150 cm).

Stațiile vor fi prevăzute cu adăposturi  pentru călători,  dotate cu bănci de odihnă, asigurându-le acestora  confort şi protecție faţă de condițiile atmosferice nefavorabile, precipitații și temperaturi ridicate. Dimensiunea băncii este adaptată în funcție de lungimea adăpostului pentru călători şi este amplasată în mod central, pentru crearea a două spații de staționare a persoanelor cu dizabilități, pentru respectarea legislației europene în vigoare, privind asigurarea condițiilor egale de acces la mijloacele de transport în comun ale persoanelor cu dizabilități.

Fiecare staţie de așteptare va avea un design modern și o structură de rezistenţă alcătuită din elemente fabricate din materiale rezistente la coroziune (din oţel galvanizat, vopsite în câmp electrostatic), cu proprietăți antivandalism și, de asemenea, va fi dotată cu trei corpuri de iluminat LED, cu o putere de 30W fiecare, pentru asigurarea unui iluminat corespunzător al staţiei.

Cele 46 de stații de așteptare pentru călători vor fi realizate de S.C. CNC ROMCENTER S.A, iar valoarea  contractului este de 687.876,00 lei, la care se adaugă TVA, banii fiind asigurați din bugetul local al Municipiului Ploiești.

Swisso
Swisso