5 dosare penale pentru deținători de arme neletale din Prahova

Daniel Dimache -

5 dosare penale pentru deținători de arme neletale din Prahova

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase verifică deținătorii de arme și muniții neletale.

La data de 14 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și desfășurat o acțiune privind verificarea deținătorilor de arme și muniții neletale, pe raza municipiului Ploiești și a orașelor Băicoi, Breaza și Vălenii de Munte.

În acest context, polițiștii au verificat 11 deținători de arme, ocazie cu care au fost constatate 5 infracțiuni, motiv pentru care s-a procedat la indisponibilizarea a 5 arme neletale și a 86 de bucăți de cartușe în vederea continuării cercetărilor.

Cu ocazia verificărilor efectuate la 5 deținători de arme domiciliați în Municipiul Ploiești, orașul Breaza, și în comunele Drajna și Măgurele s-a constatat faptul că, cei 5 deținători de arme neletale în vârstă de 34, 46, 51,70, respectiv 71 de ani au încălcat prevederile articolului nr. 342, alin. 2, din Codul Penal, privind deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.

În fapt, cei 5 deținători de arme ar fi purtat și mutat, fără drept armele de la domiciliul autorizat pentru păstrarea armelor, la o nouă adresă de domiciliu.

În toate cele 5 cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

De asemenea, cu ocazia verificării unui alt deținător legal de arma neletală din orașul Băicoi, polițiștii au constatat faptul că bărbatul deținea în baza un permis de armă, a cărui valabilitate era expirată, două arme neletale, cât și muniție aferentă.

Armele, muniția, precum și permisul de armă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor

Și în această cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea armelor și munițiilor.

(Fotografie cu caracter ilustrativ)