5 morţi azi noapte, într-un teribil accident la marginea Ploieştiului

Redactia -

5 morţi azi noapte, într-un teribil accident la marginea Ploieştiului

Azi noapte, în jurul orei 2.00, a avut loc un teribil accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi un tir. 5 persoane şi-au găsit sfârşitul între fiarele contorsionate în urma coliziunii. Accidentul s-a petrecut pe DN 72, în apropierea giratoriului din zona Parcului Industrial Ploieşti.

Un autoturism Opel, care se deplasa în sensul spre Târgovişte, se pare din cauza vitezei mari neadaptate carosabilului umed şi condiţiilor de ploaie, factori ce l-au făcut pe şofer să piardă controlul direcţiei, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un tir care circula regulamentar, încărcat cu plăci de rigips. În impact au murit pe loc toţi cei 5 pasageri ai autoturismului, bărbaţi tineri. Şoferul tirului a scăpat nevătămat din accident.