50 de răniţi după ce mai multe fragmente ale unui meteorit au căzut peste trei oraşe din Rusia

Redactia -

50 de persoane au fost rănite după ce mai multe fragmente rezultate din dezintegrarea unui meteorit s-au prăbuşit peste trei oraşe din Rusia, Celiabinsk, Ekaterinburg şi Tiumen. Răniţii au suferit diverse traumatisme, contuzii şi zgârieturi. Fenomenul a fost însoţit de explozii puternice. Oamenii au intrat în panică, crezând fie că este vorba despre un cutremur, fie de prăbuşirea unui avion. Autorităţile au mobilizat peste 20.000 de persoane pentru a evalua pagubele şi a lua primele măsuri. Meteoritul de mari dimensiuni ar fi fost distrus cu ajutorul unei rachete, relatează Russia Today. Corpul ceresc a fost interceptat la o altitudine de 20 de kilometri, de către un proiectil al armatei ruse.