57 de familii defavorizate din blocul de pe strada Cătinei cer să afle când, unde și cât timp vor fi strămutate

Daniel Dimache -

57 de familii defavorizate din blocul de pe strada Cătinei cer să afle când, unde și cât timp vor fi strămutate

Primăria municipiului Ploiești a anunțat că a obținut finanțare pentru realizarea proiectului ”Îmbunătățirea condițiilor de locuit ale persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială – reabilitarea locuințelor sociale din cartierul Nord, bloc 27A, Aleea Cătinei nr. 3 – reabilitare/modernizare/recompartimentare”. Așadar va avea loc reabilitarea blocului cu locuințe sociale din Aleea Cătinei, prin realizarea lucrărilor de intervenție urmând să fie amenajate, în total, 55 de apartamente, respectiv câte două garsoniere, șapte apartamente cu o cameră și două apartamente cu două camere pe fiecare nivel. În luna august 2022, în acest imobil locuiau 57 familii cu chirie la Primărie.

Intrarea în reabilitare a blocului unde locuiesc în condiții foarte grele, având băi și bucătării la comun, i-a bucurat și i-a îngrijorat totodată pe locatari. De ce? Pentru că oamenii se află în incertitudine. Au înțeles că vor trăi ma bine, dar până atunci va trece multă vreme, iar ei vor trebui să-și părăsească, cu tot avutul lor, actualele locuințe, așa modeste cum sunt ele. Nu știu când vor fi mutați, unde, pentru câți ani, vor mai reveni în blocul renovat de pe Cătinei? Autoritățile nu i-au informat direct, oficial, ce se va întâmpla cu ei. Tot ce știu au aflat din presă sau din ședințele de Consiliu Local transmise în direct, unde nu s-a dezbătut situația lor, ci dar aspecte despre investiție. Situația chiriașilor urmează să fie analizată de către autoritatea publică locală, li s-a transmis prin mass media.

Publicitate

Domnule primar, stimați consilieri, funcționari publici, prin promovarea acestei investiți faceți un lucru bun pentru cele 57 de familii cu viață  chinuită din blocul Cătinei și probabil ei se vor ruga pentru sănătatea dumneavoastră, însă nu uitați că, dincolo de o realizare administrativă a mandatului vostru de aleși locali, acolo este vorba în primul rând despre suflete disperate. Chiar dacă în blocul social trăiesc și indivizi certați cu legea și cu buna cuviință este dreptul moral, dar și cetățenesc, al tuturor chiriașilor să afle toate aceste detalii.

Personal, sunt în legătură din luna mai cu o familie de locatari din blocul social și, deși au făcut mai multe demersuri la Primăria Ploiești, au venit în audiențe, revin de fiecare dată cu rugămintea către presă ca să îi ajutăm SĂ AFLE CE SE ÎNTÂMPLĂ CU EI. Nu e normal, dvs trebuie să le transmiteți exact aceste informații. Și să rezolvați cu prioritate cazurile mai multor persoane cu handicap grav și cu nevoi speciale care locuiesc în blocul de pe strada Cătinei:

– o doamnă nevăzătoare

– un tânăr cu afecțiuni psihice severe

– o doamnă cu afecțiuni psihice severe

– un bărbat operat la șold care nu poate urca scările

– o tânără paralizată, imobilizată în scaun cu rotile și având grave probleme psihice

– un tânăr diagnosticat cu autism

Swisso
Swisso