59 infectaţi Covid la Centrul de recuperare Alzheimer Breaza

Daniel Dimache -

59 infectaţi Covid la Centrul de recuperare Alzheimer Breaza

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, au fost confirmate ca infectate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 3453 de persoane, dintre care 904 sunt cazuri active, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Numărul total al deceselor asociate COVID-19, în județul nostru, este de 124, ultimul raportat fiind în cazul unei persoane de sex masculin, în vârstă de 76 de ani, cu comorbidități. 

În continuarea informării privind focaruli dentificat la un centru rezidențial (privat) pentru vârstnici, din Breaza (n.n. TAC Breaza – Centru de recuperare Alzheimer), în urma testării întregului efectiv de aici (50 de beneficiari și 25 de angajați), precizăm că numărul total al infectărilor a ajuns la 59 de persoane. Dintre acestea, 44 sunt beneficiari, iar 15 sunt din rândul personalului angajat.

Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din județ, unde sunt trataţi bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 28 de pacienți.

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19 este de 328, dintre care 294 sunt ocupate. 

De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, DSP a emis 589 de decizii de izolare și 3250 de carantină.

 

Numărul de teste realizat în județ, de la începutul epidemiei și până în prezent, este de 18265 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), potrivit centralizării DSP Prahova.

 

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța public și alte misiuni impuse de contextul actual.

 

Au fost effectuate verificări la 2442 de personae dintrecele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către DSP Prahova. Au fost legitimate alte 1582 de persoane, 958 de auto au fost oprite în traffic în vederea controalelor specific contextului și 210 societăți comerciale au fost, de asemenea, verificate.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 137 de sancțiuni (nouă în baza Legii 61/1991 în context Covid-19, 126 pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilienței comunităților, conform Legii 55/2020, iar două au fost aplicate unor operatori economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții).

Valoarea totală a amenzilor a fost de 9600 lei.

Totodată, oamenii legii au deschis și un dosar de cercetare penală în baza articolului 352 CP privind zădărnicirea combaterii bolilor, pentru o persoană care nu a respectat măsurile privind carantina.

 

InstituțiaPrefectului – Județul Prahova

20august 2020