6 hoţi din Bărcăneşti, care furau din sedii de firme – săltaţi de poliţişti

Redactia -

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti au efectuat 5 percheziţii domiciliare în această dimineaţă, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializată în furturi din societăţi comerciale.
Astăzi, 7 noiembrie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, au descins la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale, specializată în furturi din societăţi comerciale. Astfel, cu sprijinul luptătorilor S.I.R., au fost efectuate 5 percheziţii la locuinţe din Bărcăneşti, aparţinând membrilor grupării infracţionale.Din cercetările poliţiştilor a rezultat faptul că gruparea era formată din şase tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani, iar infracţiunile au fost săvârşite în ultimele cinci luni, prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor fiind de aproape 30.000 de lei.În urma percheziţiilor efectuate, de la domiciliile suspecţilor au fost ridicate bunuri susceptibile a proveni din comiterea faptelor, arme albe, un autoturism şi instrumente utilizate la spargeri. La sediul Poliţiei au fost conduse pentru cercetări 6 persoane.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat.