6 noi cazuri Covid, 2 decese, 44 asimptomatici externaţi – bilanţul ultimelor 24 de ore în Prahova

Daniel Dimache -

6 noi cazuri Covid, 2 decese, 44 asimptomatici externaţi – bilanţul ultimelor 24 de ore în Prahova

La nivelul județului Prahova, în data de 28 iunie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 1478 de persoane aflate în izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore au ieșit de sub această măsură 95 de persoane și au intrat alte 168. În carantină instituționalizată se mai află 22 de cetățeni.

De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 365 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 11 au decedat, iar 108 au fost declarate vindecate și externate.
În secțiile de Terapie Intensivă din județ, destinate îngrijirii bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, sunt internați nouă pacienți (șapte sunt ventilați mecanic).

Dintre cei asimptomatici sau cu forme ușoare, au mai fost externați, în acest week-end, 44 de pacienţi din spitalele Covid ale judeţului. Ei trebuie să mai stea la domiciliu patru zile și să fie monitorizați de medicii de familie sau DSP (dacă nu sunt în evidența vreunui medic de familie).

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acțiunile privind ordinea și siguranța publică și alte misiuni impuse de contextul actual.
Astfel, pe parcursul zilei de 27 iunie 2020, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 76 de societăți comerciale. Au fost legitimate 130 de persoane și oprite în trafic 99 de autoturisme. De asemenea, au fost efectuate verificări la 1654 de persoane dintre cele care se aflau în izolare la domiciliu.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 51 de sancțiuni, în valoare de 15.680 lei.
Documentele oficiale emise la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secțiuna Hotărâri și legislație. Amintim că o altă pagină web ce cuprinde informații de interes în materia prevenirii răspândirii noului coronavirus este www.cnscbt.ro. (Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică).

Cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale, dar și să apeleze pentru recomandări sau alte informații la TELVERDE – 0800.800.358.

INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL PRAHOVA
28 IUNIE 2020

În ultimele 24 de ore, au fost depistate 6 noi cazuri de infectări în judeţul Prahova şi au avut loc două decese, ale unui bărbat de 64 de ani şi unei femei  în vârstă de 77 de ani, despre care am aflat detalii, pe surse. 

Bărbatul, de 64 ani, era în terapie intensivă din 20 iunie. Avea hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică cronică dureroasă, operat de arteriopatie, valori crescute ale glicemiei.
Femeia de 77 ani, se afla tot din 20 iunie în terapie intensivă. Suferea de boală renală stadiu terminal, cardiopatie ischemica, diabet zaharat tip II, insuficienţă cardiacă.