600 de amenzi date, în weekend, de poliţiştii din Ploieşti, Câmpina, Vălenii de Munte şi alte localităţi
Redactia -
În perioada 2 februarie – 4 februarie a.c., polițiștii prahoveni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ.
Astfel, au fost organizate 16 acțiuni punctuale, atât în municipiile Ploiești și Câmpina, dar și în localitățile Băicoi, Boldești-Scăeni, Vălenii de Munte, Mizil, Cocorăștii Mislii, Scorțeni, Adunați, Bălțești, Puchenii Mari, Valea Doftanei și pe drumurile naționale din județ, prilej cu care s-a acționat atât pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.
În urma controalelor efectuate, au fost legitimate peste 950 de persoane, verificate peste 800 de autovehicule și au fost efectuate 600 de testări cu aparatele etilotest și 20 cu aparatele drugtest.
Astfel, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate aproximativ 600 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 260.000 de lei, cele mai multe fiind aplicate conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, menționând dintre acestea 250 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 20 pentru abaterile comise de către bicicliști dar și 30 pietonilor care nu au respectat prevederile legale.
Ca măsură tehnico-administrativă a abaterilor constatate la regimul rutier, au fost reținute 50 de permise de conducere, dintre acestea 31 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și retrase 30 de certificate de înmatriculare.
De asemenea, 20 de sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu prevedrile Legii nr.61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Polițiștii vor continua activitățile pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.