Gazeta de Prahova

Alianţa Vestului! Dă prost şi miroase urât. În plin an Centenar, la doar câteva zile după Sărbătoarea Naţională de la 1 Decembrie, patru primari ai unor oraşe din vestul ţării, ies la rampa declaraţiilor cu un pronunţat spirit de frondă la adresa Bucureştiului şi a restului ţării şi se aşază într-o alianţă a lor, acolo, […]

De ce miroase Alianţa Vestului a cinic proiect politic

Sport

În vara trecută, înainte de startul actualei ediții de campionat a Ligii a II-a, după ce-l pusese pe liber pe antrenorul Romulus Ciobanu, Petrolul părea că dăduse lovitura, bătând palma cu un tehnician care își dusese una dintre echipe până în cupele europene. Fără a lungi vorba, destui dintre suporterii „lupilor” au fost peste poate […]

Antrenorii Petrolului, din ediția 2018-2019 a campionatului Ligii a II-a. Reali și… virtuali

Magazin

“Cunoscându-şi patria şi neamul, numai atunci începi a pricepe că eşti cu adevarat Român. Cine nu învaţa istoria neamului său şi cine nu cunoaşte ţara sa, acela devine nevrednic a-i purta numele. Istoria este oglinda trecutului, în care o naţie îşi vede pe strămosii săi, vede viaţa lor, vede sufletul lor. Şi astfel din răsfoirea […]

Un om al Cetăţii, prof. Stoica A.Teodorescu (1887 – 1973)

Statistici T5
Inline
Inline