A avea sau a nu avea căldură în apartamente la iarnă?

Redactia -

A avea sau a nu avea căldură în apartamente la iarnă?

Pentru unii dintre ploieștenii care locuiesc la bloc, iarna se anunță a fi una cât se poate de grea. Astăzi a avut loc o ședință a Uniunii Asociaților de Proprietari din Ploiești în timpul căreia președinții de scări de bloc au discutat mai cu seamă pe tema datoriilor acumulate de multe scări de bloc la Dalkia, situație care poate duce la sistarea furnizării agentului termic în sezonul rece. Încercările de achitare în rate nu s-au soldat nici ele cu rezultatul scontat, iar în unele cazuri, pentru a nu ajunge în situația de a nu avea deloc căldură, unii proprietari sunt de părere că aceasta ar putea fi furnizată numai pe timpul nopții.

În timpul întâlnirii au fost abordate probleme ce implică mai multe instituții și în perioada următoare reprezentanții UAP Ploiești așteaptă punctele de vedere ale celor de la Primăria Ploiești, Apa Nova și Dalkia.