A cincea zi de apreciere pentru euro

Redactia -

Cursul euro a crescut ieri uşor, de la 4,5374 la 4,5379 lei, pe o piaţă liniştită, cu volume de tranzacţionare reduse. Deschiderea s-a realizat la 4,5330 – 4,5360 lei, în scădere faţă de închiderea de luni, care a fost la 4,5370 – 4,54 lei. Tranzacţiile s-au realizat apoi uşor sub pragul de 4,54 lei, pentru ca după anunţarea cursului de către BNR ele să scadă la 4,53 – 4,5330 lei.

Dolarul american a continuat să crească, cursul urcând de la 3,3472 la 3,3514 lei, cel mai ridicat nivel al ultimelor patru luni. În perioada următoare, este de aşteptat ca dolarul să depăşească pragul de 3,40 lei, având în vedere tendinţa lui apreciere constantă faţă de euro.

Noua apreciere a monedei americane, care recuperează constant teren în faţa celorlalte valute majore, au redus rolul de „monedă refugiu” al francului elveţian, astfel că cursul acestuia a scăzut de la 3,6780 la 3,6689 lei, raportul lui faţă de euro apropiindu-se ieri de 1,24 unităţi.

În regiune, moneda poloneză avea o evoluţie faţă de euro asemănătoare cu a leului, fluctuând între 4,157 şi 4,167 zloţi. În schimb, cea maghiară continua să se depreciere, ea coborând ieri la 302 – 303,2 forinţi.

Perechea euro/dolar cobora ieri la 1,3516 – 1,3563 dolari, după ce la finalul săptămânii trecute a fost testat pragul suport de la 1,35 dolari. La deprecierea euro a contribuit scăderea neaşteptată a indicelui ZEW care măsoară încrederea din economia germană.

Investitorii îşi măresc expunerea pe moneda americană, ei mizând pe faptul că Rezerva Federală va continua să reducă treptat sumele pe care le injectează în economia SUA, urmând ca programul de relaxare cantitativă să se încheie în 2014. În prezent, Fed cumpără lunar obligaţiuni ale Trezoreriei SUA şi ale companiilor americane în valoare de 75 miliarde dolari, faţă de 85 miliarde dolari în decembrie trecut.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro cobora pentru martie la 1,3509 – 1,3539 dolari iar uncia de aur cu scadenţa februarie la 1.245 – 1.246,5 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00